VIDEO Campionul mondial de la 100 m, arestat și liniștit cu pistolul cu electroșocuri de polițiști! VIDEO cu lupta și momentul arestării

Campionul mondial de la 100 m, arestat și liniștit cu pistolul cu electroșocuri de polițiști! VIDEO cu lupta și momentul arestării Atletism

Fred Kerley a câștigat în 2022 titlul suprem în proba regină de 100 de metri masculin.

Atletul american Fred Kerley, campionul mondial la 100 m în 2022, a fost arestat joi seară la Miami, după o altercaţie cu poliţia.

Arestarea fostului campion mondial a fost dezvăluită canalul local, WSVN. Potrivit poliţiei din Miami Beach, Kerley (29 de ani) s-a apropiat de locul unei investigaţii a poliţiei, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la vehiculul său parcat în apropiere.

Sportivul a devenit din ce în ce mai agresiv, conform raportului poliției

Raportul poliţiei arată că sportivul a devenit din ce în ce mai agresiv şi a refuzat să părăsească locul investigaţiei când ofiţerii de poliţie i-au cerut să facă acest lucru. 

În ciuda încercărilor de a detensiona situaţia, Kerley a adoptat o „poziţie de luptă” şi a ignorat avertismentele ofiţerilor, opunând rezistenţă atunci când aceştia au încercat să îl aresteze.

Au fost chemate întăriri şi a fost utilizat un pistol tip taser, cu electroşocuri, pentru a-l neutraliza pe Kerley, care a fost apoi arestat. Atletul este acuzat că a agresat un ofiţer de poliţie şi că a opus rezistenţă la arestare.

news.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!