Cătălin Oprișan, despre cel mai ciudat Maraton din lume: ”Mere din copac, ouă crude, coniac, stricnină și câini vagabonzi!”
Maratonul Jocurilor Olimpice de la St. Louis, din 1904, a avut puține lucruri în comun cu o alergare ca la carte.
de Cătălin Oprișan
Sportivii s-au oprit să bea și să mănânce, unii au parcurs distanțele în mașină, alții au fost ajutați să treacă linia de sosire de către antrenorii iar pe unii i-au fugărit câinii. Pentru că prima astfel de competiție de pe teritoriul SUA a fost legată de Expoziția Universală din 1904, oamenii s-au concentrat mai puțin pe sport și mai mult pe afaceri.
Cei 32 de atleți, gata de start. Doar 14 dintre ei vor termina cursa
E 30 august. Cald de mori. 32 de atleți din șapte țări. Unii dintre ei mai participaseră la Maratonul de la Boston, dar cei mai mulți se pricepeau doar la distanțe scurte. Felix de la Caridad Carvajal y Soto, cubanezul, e o poveste. Poștaș la el în Havana, și-a pierdut toți banii la cărți, în New Orleans, așa că a parcurs întreaga distanță… pe jos. Când a apărut, era în pantaloni lungi, cămașă albă și pantofi de stradă. Zărindu-l costumat astfel, pe un drum plin de pământ, unui arbitru i s-a făcut milă și i-a tăiat nădragii de sub genunchi.
Doi dintre concurenți, Len Taunyane și Jan Mashiani, veniseră cu treabă pe acolo, membri ai tribului Tswana din Africa de Sud, prezenți la Expoziție. Au zis că dacă tot se găsesc prin zonă, să se bage, dar nimeni nu și-a dat seama de importanța istorică a gestului lor: primii africani de culoare prezenți la Jocurile Olimpice. Cu pălării pe cap, unul desculț, altul cu pantofi de bairam, bermude prevăzute cu curea, numerele de concurs 35 și, respectiv, 36.
Un om normal la cap n-ar fi dat drumul cursei de 39,99 km pe o căldură cum era atunci. La 19,3 km era prevăzută o singură oprire, pentru hidratare, o fântână.
Și… s-a plecat! Mașina e cea a arbitrilor, ca să nu se interpreteze…
Primul a trecut linia de sosire Fred Lorz, un tip care anul următor avea să câștige Maratonul de la Boston. Când Alice Roosevelt, nimeni alta decât fiica președintelui, a dat să-i spânzure medalia de gât, o voce din public a tunat: ”Stați așa, voi nu știți că ăsta e un impostor?”. S-a comentat că pe la kilometrul 14, Lorz a început să acuze crampe. Următoarele 11 mile le-a ”alergat” cu o mașină, după ce a făcut autostopul. Pe final, pac, a sărit și s-a băgat din nou la alergare. Nu i-au mai dat medalia, chiar dacă el continuăa să spună că a fost doar o glumă.
Carvajal, obișnuit cu căldura, s-a descurcat de minune. Până când s-a oprit să pape câteva piersici de la un megieș, apoi mere, din curtea unui gospodar. L-au apucat durerile de stomac, s-a chircit pe jos de durere, a adormit lecuță. Când s-a trezit, s-a pus pe fugă și, chiar dacă a pierdut timp prețios, a terminat al patrulea. Wiliam Garcia, de loc din California, s-a ținut și el bine. Dar a înghițit atât de mult praf, încât n-a mai terminat și a ajuns la spital, la ”Urgențe”.
Câinii l-au alungat de pe traseu!
Taunyane a ținut ritmul, ”un alergător capabil”, cum aveau să-l descrie cronicarii vremii, a fost bine poziționat, până când o haită de câini l-a alungat de pe traseu, făcându-l să termine pe poziția a 9-a…
Thomas Hicks a terminat primul, cel mai lent din istorie: 3 ore, 28 de minute și 53 de secunde. În mod normal, ar fi fost descalificat de vreo patru ori: antrenorii i-au administrat stricnină, atunci când și-au dat seama că nu mai duce, a băut coniac, a mâncat ouă crude și a fost susținut să treacă linia de sosire! Dar cine suntem noi să-l certăm, mai ales că o omul halucina în acele momente: ”Ochii lui erau plictisiți, lipsiți de strălucire; culoarea cenușie a feței și a pielii lui se adâncise, brațele îi păreau două greutăți legate de corp. Abia își putea ridica picioarele, iar genunchii îi stăteau țepeni”, scriau ziarele. Însă era tipul care câștigase!
Câștigătorul cursei, odihnindu-se la final / Foto: Missouri History Museum
Maratonul de la St. Louis, din 1904, a fost atât de controversat, încât oficialii s-au gândit să-l scoată de pe listă, la următarele Jocuri. Lorz a fost interzis pe viață. Atât de ”pe viață” încât anul următor a câștigat Bostonul.
Carvajal a primit o sponsorizare din partea guvernului grec, pentru a alerga o cursă similară la Atena. N-a ajuns nicodată la ea, iar ziarele l-au dat decedat. Peste un an, la bordul unei nave spaniole, se întorcea, viu și nevătămat, la Havana. A pleact în 1949.
Hicks a mai alergat cinci ani, înainte de a se muta în Canada, alături de frații săi. S-a stins la 76 de ani. Maratonul a rezistat patru ani, ajungând la Londra…
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News