Cătălin Oprișan spune povestea alergătoarei care a mers patru kilometri cu mașina, în plină cursă. "Măcar să fi adus medalia înapoi!"

Cătălin Oprișan spune povestea alergătoarei care a mers patru kilometri cu mașina, în plină cursă. Măcar să fi adus medalia înapoi! Atletism

Joasia Zakrzewski, o respectată atletă de alergări dificile, a uitat că e la competiție și s-a urcat într-un turism, la invitația unui prieten. A primit 12 luni de pauză!

de Cătălin Oprișan 

La bază, Joanna Lynn Zakrzewski, alintată Joasia sau, și mai simplu, Jo, e medic. Într-o zi, în al său cabinet din Dumfries, Scoția, a intrat o prietenă. La finalul consultului a întrebat-o dacă nu vrea să vină, la final de săptămână, să supravegheze o alergare. A mers, a văzut, i-a plăcut.

S-a apucat și ea de disciplina asta. Peste ceva vreme au diagnosticat-o cu Sindromul Deficienței Relative de Energie în Sport, specifică atleților de anduranță. Dar nu i-a păsat: adică dacă ne gândim că era halat alb, a început tratamentul, dacă ne concentrăm doar pe curse, și-a văzut de treabă. A reprezentat patria kilturilor la Jocurile Commonwealthului în 2014, în Glasgow, a ținut coperta revistelor de specialitate.

Prin 2020, la Sydney (se mutase de ceva vreme în Australia) a bătut trei recorduri ale Scoției. În februarie, anul acesta, a pornit la drum într-o infernală cursă de 48 de ore, în Taipei și, la final, a terminat cu 411 kilometri alergați, ceva incredibil pentru cei 47 de ani ai săi!

Și-apoi a venit bomba: Zakrzewski a trișat la GB Ultras Manchester – Liverpool, parcurgând patru kilometri la volanul unei mașini! Sistemul de urmărire detectase ceva ciudat în cele 50 de mile, așa că oamenii au devenit suspicioși la finalul cursei din aprilie.

”I-am informat pe cei resposabili că am parcurs ultima distanță într-un turism, admițând că am terminat într-o manieră non fair play specifică acestei competiții”, s-a apărat ea, dar organizatorii au fost duri: ”A venit să-și ridice trofeul și medalia pentru locul al treilea la finalul cursei, ceea ce nu ar fi trebuit să facă dacă știa că a fost non-competitivă. Nici măcar n-a adus medalia înapoi”. A motivat că era obosită, că venise cu o seară înainte din Australia, că... A început să se încurce în declarații: s-a accidentat la un picior, s-a rătăcit și, de fapt, n-a condus ea, pentru că nu mai putea, ci a acceptat invitația unui prieten care i-a propus s-o ducă la linia de sosire pe... patru roți!

Comitetul Disciplinar Intependent al Atletismului din Regatul Unit a luat la puricat datele și a dat verdictul: 12 luni de suspendare și deposedarea de medalia de bronz! În plus, nu va avea voie să antreneze sau să coordoneze în vreun fel, vreme de un an, sportivii. ”O atletă experimentată, așa cum este ea, era obligată să respecte regulile. Mai ales că de multe ori fusese și manager de echipă”, au mai spus cei care au analizat cazul. 

Dorando Pietri a fost ajutat de... cinci ori!

Și, imediat, lumea s-a gândit la Dorando Pietri, întâiul mare trișor, chiar dacă existau unele diferențe. După ce terminase primul 40 de kilometri în Capri, fusese propus pentru Jocurile Olimpice de la Londra, din 1908. Cursa se desfășurase pe 24 iulie, cu 56 de mușterii, inclusiv italianul.

Italianul a câștigat maratonul din 1908, dar a fost descalificat!

A pornit ușurel, dar, în a doua parte, a călcat accelerația. Cu doi kilometri înainte de finiș, a început să se simtă obosit. Deshidratarea îl ucidea. A intrat pe stadion primul, însă a luat-o în direcția opusă. A căzut. A fost ridicat de către organizatori, în uralele a 75.000 de suflete. S-a mai împiedicat de alte patru ori, hop, iar sprijin! A încheiat întâiul, dar americanul Johnny Hayes, de pe locul secund, a făcut scandal. Cerere acceptată, Pietri fiind dat jos de pe piedestal...

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!