Cătălin Oprișan spune povestea regretatului Kelvin Kiptum. Om sau mașinărie: putea coborî sub două ore?

Cătălin Oprișan spune povestea regretatului Kelvin Kiptum. Om sau mașinărie: putea coborî sub două ore? Atletism

În Vale se știa de el. ”Valea” era Marele Rift, o importantă zonă de fisură a scoarței terestre ce se întinde de la Marea Roșie, Iordania și sudul Orientului Mijlociu până-n Mozambic. 

De CĂTĂLIN OPRIȘAN

”Era un atlet care promitea, care creștea în fiecare zi și care se descurca din ce în ce mai bine în probele ceva mai lungi”, își amintea Marc Roig, membru al echipei marelui Kipchoge în Kenia, tipul care căuta alergători pentru Maratonul de la Valencia.

  • Catalin Oprisan 2

Pe la 18 ani, eroul nostru, Kelvin Kiptum, câștigase half-maratonul ”Family Bank” din Eldoret, apoi ”Kass Marathon” în 2019, o competiție neomologată, dar extrem de dură. Debutase, imediat, la proba similară de la Lisabona. La vârsta lui, urma să rupă norii.

Însă dispăruse.

De fapt, fără antrenor cu patalama la mână, mai mult autodidact, Kiptum se antrena în Kenya după o singură metodă: cea strămoșească! Adică înghițea kilometri după kilometri. Avea săptămâni cu 300 de bucăți, uneori urca și la 370, când standardele actuale spun clar că maximul este de 220 – 230 de kilometri, pentru a evita leziunile. Tocmai când părea că please ca din pușcă, venea COVID-ul. Trei ani de pauză. Fără sponsori, fără bani, se băgase la Colegiul Tehnic din Chepkorio, electrician, pentru a-și putea ajuta familia. 

Apoi, Maratonul de la Valencia, 2022, unde fusese invitat și unde viața avea să i se schimbe. Îl terminase primul, în 2:01:53, și lumea începuse să se uite geană pe el. Al patrulea timp din... toate timpurile. Apăruse o stea. În 2023, Londra. 2:01:25. Și, finalmente, miracolul: Chicago, 2:00:35. Era omul care bătea la poarta incredibilului: peste 42 de kilometri sub două ore!!!

1. 2:00:35 Kelvin Kiptum 8 octombrie 2023

2. 2:01:09 Eliud Kipchoge 25 septembrie 2022

3. 2:01:25 Kelvin Kiptum 23 aprilie 2023

4. 2:01:39 Eliud Kipchoge 16 septembrie 2018

5. 2:01:41 Kenenisa Bekele 29 septembrie 2019

Specialiștii se puseseră pe analizat: nu prea mai văzuseră așa ceva. Accelera în a doua parte a cursei. La Chicago, spre exemplu, avea 1:00:48, la jumătate. Eliud Kipchoge, la Berlin, în 2022, trecuse la 59:51. Dar kenyanul călcase accelerația și terminase în două ore.

”De multe ori îl rugasem să nu mai alerge 300 de kilometri pe săptămână. Fusesem direct, ceva de genul <<Las-o mai moale!>>. Dar el replica mereu că asta-l ajută în a doua parte a cursei”, spunea antrenorul său, Hakizimana.

La început de februarie, Federația Internațională îi omologase minunea de la Chicago, acel 2:00:35. Aproape că și uitase, se concentra pe Maratonul de la Rotterdam, din 14 aprilie. Asta auzea mereu: ”Primul om care va coborî sub două ore, primul om care va coborî sub două ore”. Avea totul programat: dacă nu reușea în Țările de Jos, pac, avea să tragă la Jocurile Olimpice de la Paris! Unde adversar urma să-i fie Eliud Kipchoge, idolul său. ”Când eram mic, îl vedeam pe Kipchoge antrenându-se și mă gândeam că într-o zi voi ajunge precum el. Era un exemplu pentru noi toți!”.

Dar...

Kiptum era la volan. Conducea o ”Toyota Premio” în Kaptagat, ”fabrica” multor atleți kenyeni. Alături se găsea antrenorul său, ruandezul Gervais Hakizimana, în spate o atletă, Sharon Kosgey. Pierdea controlul, lovea un copac, apoi... Impact nimicitor, centura ruptă. Kiptum a plecat pe loc, tehnicianul, la spital. Fata, cu răni multiple, a rezistat.

Cel mai bun atlet din 2023, înaintea lui Noah Lyles și Armand Duplantis

Știrea a început să se rostogolească noaptea... ”A murit la 24 de ani și 72 de zile”... ”Se pregătea să ducă ceasul sub 2h”... ”A lăsat în urmă doi copilași, pe Caleb, de șapte ani, și pe Precious, de patru”... ”Cel mai bun atlet al anului trecut, peste”... Curios, cu ceva vreme în urmă, dar tot la 24 de ani, se stinsese și compatriotul său, Samuel Wanjiru, campion olimpic la maraton la Beijing, în 2008, dublu câștigător la Chicago. Căzuse de la balcon. Băuse...

”Vestea ne-a lăsat fără cuvinte. Un atlet incredibil”, au fost vorbele marelui Sebastian Coe, președintele World Athletics. S-a vorbit despre ceva ciudat: ”Cu câteva zile în urmă, câteva persoane s-au interesat de programul său, de tot ceea ce face. Nu am reușit să aflăm cine a fost”, suna declarația tatălui său, Samson Cheruiyot.

Comparațiile au plecat  spre două părți. Prima, Fidipide, eroul care a alergat Maratonul pentru a da de veste, apoi a murit! A doua, Abebe Bikila, etiopianul care-și pierduse viața tot într-un accident de mașină, olimpicul de la Roma, din 1960. Poate suna a șablon, a limbă de lemn, dar steaua lui s-a stins înainte să strălucească așa cum trebuia.

”Nu mai pot spune nimic. Am buzele încleștate”

Martin Fiz

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!