FOTO ȘI VIDEO Două momente inedite din cariera Alinei Rotaru-Kottmann, performera României la CM din Budapesta. "Ratarea" dansului și eticheta de pe apa minerală

Două momente inedite din cariera Alinei Rotaru-Kottmann, performera României la CM din Budapesta. Ratarea dansului și eticheta de pe apa minerală Atletism

Sportiva legitimată la Steaua a obținut medalia de bronz în proba de săritura în lungime la CM de atletism de la Budapesta.

Exponentă a uneia dintre cele mai dificile specialități din atletism, Alina Rotaru-Kottmann (30 de ani) a crezut în visul său de a performa în sport și a ales, din copilările, sportul-sporturilor. 

Iar din varietatea de probe din atletism, sportiva descoperită de Adrian Ghioroaie - acum antrenată de Mihai Corucle - a optat pentru una dintre cele mai tehnice probe: săritura în lungime, cu o istorie minunantă în România, atât la feminin, cât și la masculin. 

  • Povestea Inedita A Alinei Rotaru

Alina Rotaru-Kottmann: "Am fost la dansuri sportive, dar la vârsta aceea de 6 ani nu am găsit un partener care să fie mai înalt decât mine"

Sportiva legitimată la Steaua a istorisit pentru We Love Sport un episod inedit din primul capitol al întâlnirii sale cu tainele sportului de performanță. Totul se petrecea în București, iar Alina era ținută de mână de mama sa, Rodica Rotaru.

"La început am cochetat cu mai multe sporturi. Am fost la dansuri sportive, dar la vârsta aceea de 6 ani nu am găsit un partener care să fie mai înalt decât mine. Și al doilea aspect a fost partea financiară. Era un sport destul de costisitor. Apoi, am fost la Palatul Copiilor, unde am intrat în fiecare cameră, mama a deschis ușa și a văzut ce sport este acolo. Am fost la dans modern, dar nu prea mi-a plăcut.”, a spus Alina Rotaru, pentru We Love Sport.

Alina Rotaru-Kottmann: "Campioana olimpică Gabriela Szabo era pe toate sticlele de apă minerală"

„Eu tot le spuneam părinților mei că vreau să merg la atletism. În 2000 au fost Jocurile Olimpice de la Sydney, iar campioana olimpică Gabriela Szabo era pe toate sticlele de apă minerală. Iar eu îmi doream să ajung să alerg ca Gabriela Szabo. Până la urmă, părinții mei au luat contact la clubul Dinamo, unde cei de acolo mi-au spus că pot veni pentru o probă la domnul Cristian Ivan.

Am ajuns în stadionul de atletism, iar părinții i-au spus antrenorului să aibă grijă de mine și să îmi facă picior frumos, că de aceea m-au adus (n.r. s-a amuzat Alina). Nu am stat prea mult la domnul Ivan, pentru că avea o grupă de juniori mari și seniori, iar pe la 7 ani eu nu prea aveam loc, eram cam în plus. Dar fata dânsului, Mădălina Ivan, era proaspătă antrenoare și avea grupă de copii, astfel că am m-am transferat. M-am antrenat aici timp de 7 ani. Așa am ajuns eu la atletism...”, a mai declarat Alina Rotaru-Kottmann, pentru sursa mai sus citată.

Vârfurile probei la săritura în lungime (feminin)

  • 7,43 m e recordul României la săritura în lungime - Anișoara Cușmir, în 1983
  • 6,96 m e recordul personal al Alinei Rotaru la săritura în lungime - 2023, la Sportanlage, Inneringen
  • 7,52 m e recordul mondial la săritura în lungime: Galina CHISTYAKOVA, la Leningrad, în 1988

Alina Rotaru-Kottmann a cucerit medalia de bronz în proba de săritură în lungime la Campionatele Mondiale de atletism de la Budapesta, cu 6,88 metri în finala desfăşurată duminică.

Aceasta este cea mai mare performanţă din cariera sportivei legitimate la CSA Steaua.

Medalia de aur a fost câştigată de sârboaica Ivana Vuleta, cu 7,14 metri, cea mai bună performanţă mondială a anului, în timp ce argintul a revenit americancei Tara Davis-Woodhall, cu 6,91 m.

  • Alina Rotaru-Kottmann a realizat deja baremul la lungime pentru JO de la Paris de anul viitor, la concursul Inneringer Weitsprung Meeting, de luna aceasta.

VIDEO cu Alina Rotaru

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!