Starul norvegian al atletismului Jakob Ingebrigtsen a declarat, marţi, în faţa unei instanţe, că tatăl său şi fostul său antrenor, Gjert Ingebrigtsen, a avut un comportament foarte violent faţă de el, a informat agenţia de presă NTB, scrie DPA.
Scandal la nivel înalt. Jakob Ingebrigtsen își acuză tatăl
Gjert Ingebrigtsen, în vârstă de 59 de ani, este acuzat de abuzuri psihologice şi fizice asupra a doi dintre cei şapte copii ai săi. Pe lângă fiul său Jakob, acuzaţiile vin şi din partea fiicei sale, acum în vârstă de 18 ani. Inculpatul a negat acuzaţiile.
La scurt timp după revenirea de la Campionatele Mondiale de atletism în sală de la Nanjing (China), Jakob Ingebrigtsen, în vârstă de 24 de ani, a depus mărturie împotriva tatălui său, la Sandnes (Norvegia). El a povestit un incident care a avut loc când el se afla în şcoala primară. Potrivit NTB, el a spus că tatăl său l-a lovit în stomac după ce a căzut în timp ce mergea cu scuterul.
Cu altă ocazie, a spus Jakob, tatăl său l-a lovit în cap de mai multe ori. În general, Jakob Ingebrigtsen a spus că s-a simţit "controlat" şi manipulat de tatăl său. În zilele următoare, este aşteptată şi sora mai mică a lui Jakob Ingebrigtsen să depună mărturie. Procesul este stabilit să continue până la jumătatea lunii mai.
Gjert Ingebrigtsen şi-a antrenat fiii Jakob, Filip (în vârstă de 31 de ani) şi Henrik (în vârstă de 34 de ani) - toţi alergători de semifond - până în 2022.
Dintre fraţii Ingebrigtsen, Jakob este cel mai titrat sportiv. După două titluri mondiale în aer liber la 5.000 metri, în 2022 şi 2023, şi două titluri olimpice la 1.500 metri, la Tokyo în 2021 şi la 5.000 metri, vara trecută, la Paris, el a cucerit titlurile mondiale la 3.000 m şi la 1.500 m, în weekend la Mondialele de sală de la Nanjing. Henrik, 34 ani, şi Filip, 31 ani, au fost campioni europeni la 1.500 m în 2012, respectiv 2016.
AGERPRES