Un colos din Polonia scrie istorie în atletismul mondial. E pe urmele lui Bubka!
CM de atletism de la Eugene (SUA) are loc până duminică, 24 iulie.
Polonezul Pawel Fajdek a cucerit al cincilea titlu mondial consecutiv în proba de aruncare a ciocanului, sâmbătă la Eugene (Oregon), informează AFP.
Cu o aruncare de 81,98 m, cea mai bună performanţă mondială a sezonului, Fajdek l-a devansat pe compatriotul său Wojciech Nowicki - 81,03 m, campionul olimpic al probei, care a intrat în posesia medaliei de argint, şi pe vicecampionul olimpic norvegian Eivind Henriksen - 80,87 m.
La 33 de ani, Pawel Fajdek continuă astfel incredibila serie cu un al cincilea titlu conscutiv după cele din 2013, 2015, 2017 şi 2019), o performanţă reuşită doar de Serghei Bubka, regele ucrainean al săriturii cu prăjina, cu şase titluri consecutive între 1983 şi 1997.
Recordmena mondială etiopiană Letesenbet Gidey a câştigat primul său titlu major din carieră, dominând proba de 10.000 m, fiind cronometrată sâmbătă cu timpul de 30 min. 09 sec. 94/100, informează AFP.
Gidey (24 ani) le-a devansat pe kenyencele Hellen Obiri - 30 min. 10 sec. 02/100 şi Margaret Chelimo Kipkemboi - 30 min. 10 sec. 07/100, în timp ce campioana olimpică olandeză Sifan Hassan a terminat pe 4.
Dominată pe această distanţă la Jocurile Olimpice (locul 3) şi la ultimele Campionate Mondiale de la Doha (locul 2), Gidey a cucerit în cele din urmă o medalie de aur internaţională, dar la distanţă de recordul său mondial - 29 min. 01 sec. 03/100.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News