Baschetul 3x3 a adus spiritul olimpic la Iulius Town Timișoara: Duel legendar sub panou, într-o competiție cu 240 de participanți
La competiția la care s-au înscris 60 de echipe și au participat 240 de jucători, au jucat și doi dintre jucătorii legendari ai naționalei României dar și ai baschetului din Timișoara, Dan Păltinișanu și Bogdan Popescu.
Baschetul 3x3 a adus spiritul olimpic la Iulius Town Timișoara!
Cei doi au fost adversari la categoria plus 35 de ani, iar Popescu, campion european la 3x3 cu naționala României în 2014, a fost dominant în finală, cu 15 puncte marcate dintre cele 21 ale echipei sale, G-Unit. Aceasta a trecut în finală, scor 21-18, de echipa Ursuleții, condusă de Dan Păltinișanu, dublu câștigător al Cupei României alături de BCM Timișoara.
Iulius Town a fost pentru trei zile un centru al baschetului, cu trei terenuri amenajate, dintre care unul la interior, în zona Atrium, care a găzduit în premieră astfel un eveniment al sporturilor de echipă, după ce anterior mai avuseseră loc aici concursuri de dans sau culturism.
Activitățile cu tematică baschet, care i-au provocat pe toți cei prezenți la mișcare și sport, s-au desfășurat pe toate cele trei terenuri dar și în zona fanilor. Participanții au fost încurajați de pe margine și de către cunoscutul jurnalist Florin Mihoc, un mare susținător și al sportului, prezent de-a lungul carierei la multe evenimente sportive naționale și internaționale.
S-au jucat 100 de meciuri de baschet 3x3 și multe dintre ele i-au ținut cu sufletul la gură pe spectatori, fie că a fost vorba despre duelurile dintre jucătorii experimentați de la categoriile Open sau despre disputele viitoarelor staruri ale acestei discipline, înscriși la categoriile de copii și juniori.
Campioanele la categoria Open, Știința București, la masculin și CS Vâlcea 1924, la feminin au fost recompensate cu câte un cec în valoare de 1000 de euro. Ovidiu Negoiță, cu 37 de puncte marcate în total dintre care șapte în finală, a fost desemnat MVP la masculin, în timp ce Dora Ardelean, cu 19 puncte, a cucerit distincția la feminin. Ambii au au fost recompensați cu un ceas Undone care celebrează singurul super-erou român, Căpitanul Ro, oferit de Albini Prassa.
Titlul “Horizon Rising Star”, acordat celui mai bun tânăr jucător al competiției, a fost cucerit de către Elias Drăgan.
Au fost premiați peste 100 de participanți, care au ajuns în fazele finale ale competiției la cele 11 categorii de vârstă și gen.
Circuitul national de baschet 3x3 BCR Sport Arena Streetball se va încheia cu turneul final, care va avea loc la București în perioada 6-8 septembrie.
BCR Sport Arena Streetball Timișoara a fost finanțat de către Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și susținut de către Iulius Town, BCR, Mastercard, Nike, BCR Leasing, Horizon, BCR Asigurări de Viață, Kandia Dulce, Ideal Board Games, Subaru prin SMT Pallady și FR Baschet.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News