INTERVIU Cupa, Supercupa și titlul! Ionuț Georgescu, managerul secției de baschet a CSO Voluntari, are gânduri mari: „Noi suntem Sudul! Peste Steaua, Rapid și Dinamo!”

Ionuț lucrează de la 17 ani în baschetul românesc și a avut mai multe funcții în cei 17 ani de carieră, la Asesoft Ploiești, Steaua București, CSU Sibiu și acum, la CSO Voluntari!

Oficialul ilfovenilor s-a școlit în sport și business la marile cluburi europene de baschet, a fost scouter pentru Real Betis, organizează camp-uri în România pentru clubul spaniol, unde au ajuns 7 juniori români, și va vorbi despre experiențele sale manageriale la noua ediție a Sports Business Academy.

Ce ți-ai propus la Voluntari și ce ai făcut până acum?
Am venit pe un teren foarte verde, asta a fost cea mai mare provocare, unde puteai să sădești o sămânță pe un pământ bun. Clubul abia promovase în prima ligă, a fost un mic semn de întrebare pentru mine, fiindcă nu știam la ce să mă aștept din punct de vedere al performanței la care am fi putut ajunge. Virgil Căruțașu m-a sunat, cu Virgil am o relație foarte bună de pe vremea când juca la Asesoft Ploiești și era căpitanul echipei, și mi-a povestit despe modul în care acest orășel a regăsit în sport un mijloc de a se promova. Este oportunitate pentru Voluntari de a ieși în evidență la o scară națională. Clubul vede în sport un suport în această direcție, plus un suport pentru ce înseamnă copii si juniori în zonă. Saceastă abordare mi s-a părut interesantă. Eu cred că, făcând o paranteză la nivel național, dacă am face din sport o prioritate națională, am avea foarte mult de câștigat din punct de vedere al educării tinerelor generații și al stării de sănătate a tinerilor. La Voluntari am găsit o prioritizare a sportului la nivel local. Așa că mi-am suflecat mânecile și ne-am pus pe treabă.

Sunt doi ani, nu?
Începe al treilea. Au fost doi ani în plină pandemie, o altă provocare imensă, fiindcă nu știam la ce să ne așteptăm. Am avut niște confirmări din partea unor oameni pe care mi i-am dorit foarte mult lângă mine, Vlad Moldoveanu și Sașa Ococoljic, doi piloni. Vlad a fost căpitanul echipei în acești doi ani, iar Sașa - antrenorul.

Au venit amândoi când ai venit tu?
Da, da, lui Vlad i-am spus: dacă nu lucrăm acum împreună, îmbătrânim și nu mai avem când.  Haide că eu meseria asta pot să o mai fac, dar el cu jucatul merge spre acel punct al carierei de care oricum este pregătit, pentru ce urmează după.

Puteați lucra la nivel managerial, dar e altceva.
Da, totuși eu pe Vlad îl văd Vlad jucătorul și mi-a demonstrat-o din plin în acești doi ani. Nu au fost ușori pentru el din punct de vedere al sănătății, a avut ceva accidentări, dar au fost cu foarte mare succes. Am reușit să ne calificăm, dacă punem și supercupele, în cinci finale din șase posibile. Am jucat două de Cupă, pe care le-am câștigat, am jucat finala de campionat anul acesta, o finală pentru bronz în primul an și, dacă nu o socotim pe aceea, avem Supercupa din 2021 și urmează acum Supercupa din 2022. Deci cinci din șase pentru o nou promovată.

Incredibil!
Da, nu s-a mai întamplat. Am fost foarte mândri, fiindcă am reușit aceste rezultate setând niște standarde și alegând să nu ne mulțumim cu puțin, fiindcă am fi putut lejer merge pe o rețetă românească: hai să fie un pic mai bine acum, ca să ni se ceară un pic mai mult anul viitor, să nu retrogradăm, să vedem dacă prindem un play-off să facem o sărbătoare și apoi să vedem ce o mai fi. Nu! Ne-am propus obiective mari din prima și eu cred că doar așa poți atinge niște rezultate excelente. În momentul în care țintești foarte sus! Eu așa am învățat în 17 ani de carieră. Lucrez de la 17 ani.

Unde lucrai la 17 ani?
La 17 ani am început ca ofițer de presă la Asesoft. Era anul în care Asesoft câștiga FIBA Eurocup în 2005, singurul trofeu european din baschetul românesc. Apoi, oamenii m-au văzut capabil și mi-au dat din ce în ce mai multe sarcini, m-au încărcat, au văzut că pot să duc și am devenit delegat de echipă, apoi team manager, general manager, iar la 21 de ani, când ei s-au mutat spre București cu business-urile lor, cu Realitatea, cu tot ce a fost atunci, m-au lăsat...

Președinte la 21 de ani!

Cine, patronii?
Da, Sebastian Ghiță si Alexandru Iacobescu. M-au lasat în funcția de președinte executiv al echipei,  punând o mare responsabilitate pe umerii mei, dar toată acea perioadă m-a călit. Eu am spus că,  după Asesoft, nu mă mai sperie nimic, pot să merg oriunde și în străinanate, știu ce înseamnă  presiunea rezultatului.

Au fost ca și cum ai făcut armata la trupă...
Da, au avut încredere în mine, sunt niște oameni care au văzut ceva într-un copil, exact cum Dragoș Pătraru m-a luat când aveam 15 ani la el în redacție, la Fair Play de Prahova, și am devenit, probabil, cel mai tânăr jurnalist sportiv. Pe la 16 ani, împreună cu niște prieteni foarte buni, am pus bazele primului site de baschet din România: numaibaschet.ro. Cumva este străbunicul lui baschet.ro de azi, cel mai cunoscut site din baschetul românesc. La fel a fost și în momentul în care Sebastian Ghiță și Alexandru Iacobescu m-au remarcat. Eram ploieștean, scriam la site-ul ăsta, au văzut că îmi place și m-au luat la echipă. Așa a început povestea.

Revenind, a părut ca un pas înapoi să vii de la Sibiu la Voluntari.
Da, au fost multe reacții. Când am ajuns la Sibiu, eram după perioadele mele la Ploiești și apoi la Steaua, nu toată lumea m-a primit cu brațele deschise. A fost o mișcare foarte curajoasă a conducerii de acolo și a antrenorului Dan Fleșeriu, care au votat pentru mine. Când am ajuns la Sibiu, am avut o întâlnire cu reprezentanții fanilor, cae jucau un rol extraordinar de important, sunt cei mai frumoși fani din baschetul românesc, cu siguranță, eu aș spune că din sportul românesc, știindu-le potențialul și dragostea pentru ce înseamnă sportul, nu doar baschetul, și ce înseamnă evident CSU Sibiu. Mă așteptam să vină vreo 8-10, au venit vreo 30. Le-am spus ce aș vrea să fac, le-am spus că mă bucur că am venit la Sibiu. Au ținut să îmi reamintească de rivalitățile și de meciurile cu cântec, să spun așa, împotriva Asesoftului, împotriva Stelei, M-am bucurat foarte tare că am putut să le câștig încrederea și dragostea în acei doi ani acolo, prin modul în care am ajutat clubul și prin campaniile pe care le-am dezvoltat.

Îmbrăcați în mușchetari la parada medievală

Ca performanțe ce ați realizat în acea perioadă?
Performanțele au jucat un rol important, fiindcă am câștigat Cupa și am ajuns în finala campionatului. Cupa a fost primul trofeu după 20 de ani pentru Sibiu. Campania noastră din acei ani a fost „Toți pentru unul și locul 1 pentru toți”. Practic, am fost toți aproape, țin minte că presezonul a început cu prezența echipei de baschet în parada medievală. Noi toți îmbrăcați în mușchetari, a fost foarte interesant, iar rezultatele au venit nu doar pe terenul de baschet, ci și în afara lui. În doi ani, am urcat de la 800 de abonați la 1500. Am oprit vânzarea de abonamente deoarece capacitatea sălii Transilvania era sub 2000 de locuri și trebuia și să avem și ceva bilete per meci. De asemenea, cu ajutorul suporterilor am reușit să atragem mult mai mulți parteneri, de la 16 la 40, tot așa, în doi ani. Aveam 10-11 produse co-brand, ajunsesem să difuzăm meciurile din deplasare în cinema. Erau foarte multe acțiuni reușite pe care le făceam, cu toate că nu era ușor să te lupți cu Clujul și cu Oradea, două echipe cu bugete foarte mari.

Și a venit pandemia. Ce ați făcut atunci?
Deși, cum spuneam, ne-am atins niște „milestones” dacă vorbim de sponsori și de bilete vândute, de abonamente vândute. Fanii au apreciat efortul, din păcate pandemia a oprit al doilea sezon la Sibiu. Acela a fost un moment în care eu am încercat să îmi expun un punct de vedere despre cum aș vedea derularea următoarelor noastre acțiuni și planuri, fiindcă pandemia a fost un game changer evident nu doar în lumea sportului, dar lși a nivel mondial. Mi s-a părut că nu mai puteam face lucrurile pur și simplu ca înainte și că focusul meu ar trebui să meargă mai mult în direcția business, eu fiind un adept al acestui concept de sports business, cu care m-am și educat prin studii în străinatate și prin foarte multe studii de caz la echipe mari din Europa.

Atunci a venit despărțirea de Sibiu?
Da, am simțit că planurile mele cu ale clubului  nu se intersectează. Atunci a venit propunerea de la Voluntari. Am aflat și că soția e însărcinată, că vom avea a doua fetiță, și am spus că ajutorul soacrei este ceva de neprețuit, fiind distanța mai scurtă, că ne va ajuta cumva puțin planul familial. Am luat decizia asta cu inima împăcată, deși nu aveam în plan să plec de la Sibiu. M-am simțit foarte bine acolo, mi-ar fi plăcut să fac mai multe și cumva simt că, indiferent unde mă va duce drumul în lumea baschetului, la un moment dat o stație va fi Sibiul și că mă voi întoarce, fiindcă de la „Georgescu ești o mizerie” și „ieși afară javră ordinară”, ce mai auzeam prin sala Transilvania când eram la Steaua sau la Ploiești mai ales, fanii sibieni au ajuns să-mi scandeze numele.

Cu sărmăluțe în foi de viță la meciuri!

Și ai venit la Voluntari, unde nu sunt fani ca la Sibiu...
Știam că vin într-un loc unde nu exista acea comunitate, acea cultură pentru baschet. Știam că o să fie mai mult sau mai puțin cum s-a întamplat atunci când Asesoft a trebuit să se mute de la Ploiești la Brazi, fiindcă intrase sala în reconstrucție. Jucam într-o sală de școală, în comuna Brazi, și, la primul meci de acasă, oamenii veneau cu sărmăluțe în foi de viță. Nu aveam nici băncuțe pe care să stăm, am stat pe dușumea. Și acea sală, în timp, cu multă muncă, multă pasiune și mult suflet, a devenit o sală în care am organizat cupe europene cu Ploieștiul. De asta zic, cumva nu m-a speriat trecerea, dar am știut că urmează ceva diferit și am știut că provocarea este foarte mare.

Am înțeles că ai semnat de curând prelungirea contractului pe încă doi ani...
Da, încă doua sezoane, vreau să...

Ce vrăji mai faci? Ce să mai câștigați? Ai fost în cinci finale, urmează, logic, campionatul, nu?
Da, ar fi frumos un campionat. Nu ai cum să nu te gândești, pentru că dacă nu țintești foarte sus nu ai cum să ajungi nici măcar la niște rezultate excelente, care poate nu te vor mulțumi pe deplin, dar care îți vor încununa munca. Sportul este ușor nedrept câteodată. Ai un singur câștigător, știi cum se spune: pentru locul doi nu cântă imnul. Și din 2015, de când am luat ultimul campionat cu Ploieștiul, am mult argint, un pic de bronz, dar aurul nu a mai venit în liga națională. Au venit cupele în schimb. Când eram la Ploiești, tot spuneam: când mai luăm și noi o Cupă?! Și iată că nu am luat cupe cu Ploieștiul, dar am luat una cu Sibiul și două cu Voluntariul.

Dăm titlu mare „Voluntariul vrea campionatul”?
Eu zic că Voluntariul vrea să iasă în Europa, în fiecare an, cred că e mai important, fiindcă acea experiență europeană te poate ajuta cu adevărat să crești.

Ți-e frică să nu pui presiune?
Nu, îmi place presiunea. Ei știu că noi țintim către cupă și campionat. De fapt, supercupă, cupă și campionat. Tripla! În vestiar, jucătorii care au fost anul trecut au pe dulapurile lor niște trofee pline pe care scrie 2022 și trei trofee goale, care așteaptă să fie colorate, hașurate, să fie marcate:  Supercupa, Cupa și titlul. Acum vedem câte luăm din trei. Eu am și o regulă: la sfârșitul fiecărui sezon, împrumut niște cărți fiecărui jucător și regula este să mi le dea înapoi doar după ce luăm un trofeu sau o medalie.

Ce cărți?
În general despre baschet. Îmi place foarte mult viața reală, citesc foarte multe biografii si autobiografii, dezvoltare personală, dar cu preponderență în zona sportului.

Un jucător american citește înainte de fiecare meci, în tribună!

Citesc baschetbaliștii?
Citesc, citesc, avem un jucător american, Toddrick Gotcher, a jucat la Beșiktaș și în Franța, care citește înainte de fiecare meci. La început mi se părea ciudat. Merge în tribună, găsește un loc și citește până să înceapă încălzirea oficială. Așa intră el în zona aia de meci.

Pot fi promovați așa baschetbaliștii, fiecare cu povestea lui...
Avem multe povești faine, baschetbaliștii sunt mai altfel. Hai să vorbim doar de americani. Cei care   ajung baschetbaliști au un colegiu terminat. În patru ani de colegiu se întâmplă multe în State, plus la nivel de educație stau mult mai bine față de alți sportivi. Iar jucătorii europeni pe care îi aducem sunt din naționala Croației, a Lituaniei.

Primarul v-a spus exact ce vrea de la voi, de la echipa de baschet?
Nu știam la ce să mă aștept, pentru că despre domnul primar Pandele văzusem doar la televizor. Am avut doar o discuție telefonică, întrucât el este un om care, spre surprinderea mea, o spun sincer, nu vrea să beneficieze în mod direct de capitalul acesta de imagine. Putea să vină să se pozeze cu noi cu trofeele, am câștigat cupe...

La meciuri nu vine?
Nu, are emoții. Mi-a spus că urmărește meciurile de acasă, dă drumul la televizor cu volum și pleacă în altă cameră. Dânsul ne dă comment-uri pe pagina de noastră de facebook și când pierdem, și când câștigăm: „Bravo”, „Capul sus!”. De câte ori este sunat de televiziunile de sport să vorbească despre fotbal, el vorbește și despre baschet. E clar că se mândrește, că baschetul îi place. Ne-a transmis că este foarte mândru de proiect, de ceea ce a ieșit. Își dorește din ce în ce mai mult să ieșim în Europa, să fim acolo în top, să avem grijă de copii, să avem cât mai mulți practicanți, dar sunt surprins, pentru că am văzut alte situații și le-am și întâlnit pe pielea mea, în care primarul vrea să vină la poze.

Ușa vestiarului, blocată de copii

Nu spune că la Sibiu...
Nu, la Sibiu mi-aș fi dorit. Acolo nici măcar domnul Iohannis nu a venit. Chiar aveam o discuție cu un suporter sibian care critica pe un site: „Dom'le, la Voluntari sunt mulți bani, dar, uite, au o sală micuță... Câți suporteri au? Bine, se lega de Voluntari în condițiile în care sunt echipe cu tradiție în baschet care nici măcar nu vând abonamente. Noi vindem abonamente. Am început încet-încet. Avem 50 de abonamente vândute. Poate nu e mult, dar e un punct de plecare. Nu o facem să câștigăm bani, ci ne dorim să creăm acel hub de care îți povesteam. Oferim abonaților un fan pack,  care este foarte consistent, cu tot felul de cadouri, le asigurăm locul și la meciul din deplasare, ca să ne urmeze, să creăm acea sinergie. De când am început și până acum e o plăcere să văd că ușa vestiarului – micuț, ce-i drept – este blocată de copii care stau la rând pentru poze, autografe, să ia un tricou, o gheată. E un semn că suntem pe drumul cel bun.

Vei fi lector la Sports Business Academy. Despre ce vrei să vorbești acolo?
Cristi (n.r. - Dragoș Cristian Gheorghe, fondatorul SBA) a spus că vrea să le vorbesc despre activitatea mea cu Real Betis Sevilla. Am dezvoltat foarte mult această activitate din 2019 încoace. Eu am muncit pentru ei ca scouter, dar acum mă ocup de partea de relații internaționale și organizare de evenimente. Clubul își promovează marca la nivel internațional, creează tot felul de conexiuni, vinde produse... În momentul de față, avem trei camp-uri pe care le-am organizat în România, unul la Sibiu și două la Voluntari. Unul chiar în iulie, în general de ziua mea, pe care mi-o petrec în camp. A fost o ediție reușită, din nou am avut copii din foarte multe orașe, 66 de copii anul acesta.

7 juniori români, la Academia lui Real Betis Sevilla. Unul a fost convocat la echipa mare!

E mult, e puțin?
Anul acesta pot spune că am resimțit o mică scădere pe fondul ridicării restricțiilor. Foarte mulți părinți au vrut să iasă afară cu copiii, în vacanțe. Am resimțit o scădere mică, dar ca proiect de business este unul reușit, mai ales că dincolo de beneficiul financiar este o oportunitate de a promova proiectul de academie Real Betis Sevilia, unul în care voi avea anul viitor opt jucători, dintre care șapte români – cel mai mic are 12 ani. Vor juca la Betis la juniori. De asemenea, David Antonescu, cel mai mare jucător de acolo (născut 2004), care a fost căpitanul naționalei României U18 vara aceasta la Europeanul de la Ploiești, tocmai a fost convocat la echipa de seniori a lui Betis pentru presezon.

Păi și primiți bani pentru copiii pe care îi duceți acolo?
Aceste locuri de academie primesc o bursă parțială din partea lui Betis, iar părinții vin și acoperă o sumă de bani, ceea ce înseamnă niște beneficii economice pentru club. Pachetele sunt de până la 22.000 de euro pe an plătibili în patru tranșe, sumă în care intră în primul sezon taxa de transfer FIBA, care este de 3.000 de franci elvețieni. În acești bani, copiilor le sunt asigurate toate condițiile, mai puțin biletele de avion pentru a merge acolo. În rest, școală, partea de baschet, antrenamentul cu echipa, individualizări, cazare, masă, asigurare medicală privată, suport academic de la tutori, profesori de spaniolă, profesorul cu care își fac temele în fiecare zi, rechizite, manuale, îmbrăcăminte, absolut totul intră în acest pachet. Este o conexiune a mea personală, cu compania mea de management și marketing sportiv.

Tu ai organizat asta, nu Voluntari...
Eu. Este pe persoană fizică, numai că Voluntariul a fost partener logistic în cele două camp-uri.

Care e beneficiul tău?
Principalul meu beneficiu este că pot lucra cu un club de ACB (n.r. - prima ligă spaniolă de baschet), că dobândesc o experiență incredibilă prin această conexiune, lucrând cu un club care este în cel mai puternic campionat din Europa, dezvolt foarte multe relații internaționale. Avem în baza de date peste 80 de cluburi, federații și organizații sportive cu care suntem în discuții la momentul de față, din țări despre care nici nu știam că există. De exemplu, din Insulele Virgine Britanice. Vara aceasta am dezvoltat un parteneriat cu Mensana Siena, am avut antrenori de la Betis care au mers în Finlanda pentru un training, am avut camp-uri în România, acum urmează un parteneriat cu un club din Olanda, o să ducem camp-uri și în Dubai ș.a.m.d.

Totuși, cât câștigi financiar?
Camp-ul îmi generează un profit care se împarte. Taxa de participare este undeva la 350 de euro. Există niște discount-uri care se aplică pentru frați, pentru copii de la același club, dar poți să calculezi 350 de euro ori 60 de copii, pe la 21.000, la care se adaugă sponsorii. Printre ei, Cineplexul, unde am organizat un workshop foarte frumos, acel Time Out din mijlocul săptămânii, unde au venit anul acesta Ana Maria Brânză, Virgil Stănescu, Emanuel Cățe, Deliric. A fost un eveniment foarte reușit. Au venit și părinții, că au nevoie să învețe și părinții. Din acești bani se scad taxele care merg la stat, cheltuielile inerente – transportul, antrenorii, cazarea, masa, cheltuielile de branding, echipamentele. În fiecare an avem un număr foarte mare de voluntari, ceea ce mă bucură. Am avut 12 voluntari anul acesta și, surprinzător, nu a fost niciunul din București, ci din Cluj, Sibiu și Ploiești.

Spaniolii în ce limbă vorbesc cu copiii?
Vorbesc în engleză. Desigur, încercăm să integrăm și spaniola. Copiii care merg în Spania se confruntă cu această trecere. În Spania, prea puțin îți faci treaba cu engleza, trebuie să înveți limba spaniolă, dar antrenorii care vin la camp vorbesc engleză. Avem antrenorii români și voluntarii care traduc acolo unde este cazul, avem categorii de vârstă de la 10 la 17 ani.

Ca să înțeleg, din cei 60 de copii, ei aleg câțiva, pe care îi consideră mai talentați.
Toți intră în baza noastră de date, fiindcă sunt copii care se dezvoltă. De exemplu, anul acesta, din cei 8 care vor fi la Betis vorbim și de patru prelungiri din anii trecuți, de doi ani. Sunt patru noi.

De la ei ai beneficiu financiar?
Există un beneficiu financiar, însă nu este unul semnificativ. Nu e ceva din care să mă îmbogățesc. De multe ori au fost cazuri în care pentru un copil talentat am renunțat la comisionul meu pentru a avea un preț mai bun pentru el și pentru a ajuta familia să suporte aceste cheltuieli. Dacă ținem cont de cât costă în București școlile private, nu este exagerat prețul perceput de un club ca Real Betis, unde copiii își desfășoară activitatea într-un cadru profesionist, fiind și sub umbrela unei echipe de seniori și au șansa să vadă în fiecare weekend cei mai buni jucători din Europa în fața lor...

Cine are banii ăștia, 22.000 de euro pe an?
Foarte mulți! Locurile sunt limitate. Sunt puține locuri libere pe care le avem în fiecare an. O școală privată în România costă între 15.000 și 20.000 de euro sau și mai mult. Școala americană, școala britanică ș.a.m.d. La Real Betis fac și școală, și sport.

Și au șansa să își întoarcă banii dacă ajung profesioniști...
Exact! Sunt puțini, dar valorile acelea, mediul în care cresc, îi formează ca oameni, asta e cel mai important. Plus că mai e un beneficiu: plecând în Spania la o vârstă fragedă, dacă ai trei ani de juniorat între U14 și U18, devii „jugador formado”, devii Home Grown Player, jucător spaniol.

Nu mai ai statut de străin...
Exact. Este un statut de care te poți folosi toată viața. Dacă ești cât de cât bun, ok, poate că nu joci în ACB direct, poate joci în LEB Plata, și ai statut de spaniol.