VIDEO Finală istorică în NBA! Performanța unică realizată de Nikola Jokic și Jamal Murray de la Denver Nuggets
În al treilea meci al finalei, Denver a trecut de Miami Heat cu 109-94 și conduce acum cu 2-1 la general.
Denver Nuggets a învins-o pe Miami Heat cu 109-94 în noaptea de miercuri spre joi în al treilea meci al finalei NBA și conduce acum cu 2-1 la general, iar Nikola Jokic și Jamal Murray de la învingători au devenit prima pereche de coechipieri din istorie cu triple-double într-o finală!
Jokic a bifat 32 de puncte, 21 de recuperări și 10 assist-uri, iar Murray 34 de puncte, 10 recuperări și 10 assist-uri, cu ultima recuperare reușită cu nouă secunde înainte de finalul întâlnirii.
Miami Heat nu a mai reușit minunea în meciul 3 al finalei
Rivalii de la Miami, apreciați de ESPN ca ”regii comeback-urilor din play-off”, nu au mai reușit și de data aceasta minunea.
”În primele două meciuri, ei au câștigat al patrulea sfert. În această noapte, dacă vom lua ultimul sfert, câștigăm și partida”, le-a spus antrenorul Michael Malone elevilor săi într-una dintre pauze. Ceea ce s-a și întâmplat.
Finala NBA se joacă în sistemul ”cel mai bun din 7”, urmează sâmbătă noaptea meciul cu numărul 4, pe FTX Arena din Miami.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News