Imagini incredibile! Lakers a sarbatorit titlul din NBA in fata a 80.000 oameni!
Zeci de mii de locuitori din Los Angeles au sarbatorit, miercuri, castigarea titlului in liga profesionista nord-americana de baschet (NBA) de catre L.A. Lakers, pe strazile orasului avand loc o parada incheiata la arena Coliseum.
Baschetbalistii, incadrati de politisti, au parcurs cativa kilometri intr-un autocar, salutand multimea stransa pe traseu. Campionii au ajuns apoi la Coliseum, stadionul care a gazduit Jocurile Olimpice de vara din 1984, si au fost ovationati in interiorul arenei de aproximativ 80.000 de persoane.
Zeci de fani au dormit in fata stadionului pentru a fi primii care sa intre in arena inainte de eveniment si pentru a ocupa locuri cat mai aproape de teren.
"Suntem emotionati sa vedem atata sustinere si apreciere", le-a spus fanilor antrenorul Phil Jackson, care a obtinut in acest an al zecelea sau titlu NBA.
Baschetbalistii au fost prezentati rand pe rand publicului, pe suprafata de joc pe care au evoluat, demontata din Staples Center si remontata pe terenul din arena Coliseum.
In timpul ceremoniei, cateva zeci de persoane care nu au reusit sa intre pe stadion au incercat sa forteze barierele de la poarta de acces din sud a arenei. Confruntarile acestora cu fortele de ordine s-au incheiat cu mai multe arestari.
Echipa Los Angeles Lakers a castigat, duminica, titlul de campioana in liga profesionista nord-americana de baschet (NBA), dupa ce s-a impus, in finala, cu scorul general de 4-1, in fata formatiei Orlando Magic.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News