Kobe has signed off! Legendarul Bryant si-a luat ramas bun de la NBA cu 60 de puncte marcate
Pe langa sezonul magnific al lui Golden State Warriors, care a doborat recordul de victorii intr-o singura stagiune, 73, povestea anului in NBA a fost, mai mult ca sigur, retragerea lui Kobe Bryant.
Cvintuplul campion cu Los Angeles Lakers a decis sa se retraga la 37 de ani, dupa ce in ultimele trei sezoane a suferit doua accidentari grave: una la tendonul lui Ahile, cealalta la umar. De numele lui Kobe, care a adus atatea satisfactii in LA, s-a legat si cel mai slab sezon din istorie al lui Lakers, aflata intr-o reconstructie totala, californienii castigand doar 17 din cele 82 de meciuri jucate. Asta nu a facut, insa, ca intreg sezonul sa fie dedicat lui ”Black Mamba”. In fiecare oras in care a evoluat pentru ultima oara, echipele gazda au pregatit cate o surpriza, iar Kobe, al treilea cel mai bun marcator din istoria NBA, a primit cate un ”standing ovation” din partea suporterilor.
Pana la urma, a venit si meciul de retragere al legendei. Cum nu se putea mai bine, chiar in ”Staples Center”, locul in care Bryant a reusit cele mai mari performante din cariera. Adversar? Utah Jazz, o echipa mult mai solida decat Lakers. Doar ca Bryant a tinut neaparat sa isi incheie cariera cu un meci mare. Intr-un meci in care scaunele de la nivelul terenului au costat si 55.000 de dolari, Bryant a inceput sa adune puncte in ritmul in care o facea pe cand era tanar. 10, 20, 30, 40, 50.... Pana la urma s-a oprit la 60! Da, la 37 de ani, Kobe Bryant a marcat 60 de puncte in victoria, 101-96, a lui Lakers, iesind de pe teren cand mai erau 4,1 secunde de joc, in uralele publicului, ”Kobe, Kobe, Kobe”. Interesant e ca superstarul lui Lakers, al carui record era de 81 de puncte intr-un meci, a avut parte de sustinerea intregii echipe, aruncand de 50 de ori in aceasta dimineata, cele mai multe aruncari intr-un meci ale unui jucator din ultimele 30 de sezoane intr-o singura partida. Dar si ca Bryant a devenit cel mai in varsta jucator din istoria NBA cu un meci de cel putin 60 de puncte marcate sau ca ”Black Mamba” a avut cele mai multe puncte marcate de un jucator in actuala stagiune, la chiar ultimul meci din cariera.
In spatele lui Bryant ramane o cariera incredibila, incununata cu cinci titluri de campion, 836 de victorii, pe locul 8 intr-un top all-time, o medie de 24,996 puncte pe meci si 33.643 de puncte marcate in cariera, pe locul secund in istoria NBA, dupa Kareem Abdul-Jabbar si Karl Malone, dar peste Michael Jordan. Totodata, a fost al saselea meci de cel putin 60 de puncte al lui Kobe, doar Wilt Chamberlain reusind mai multe, 32, in intreaga cariera.
The final shot chart of Kobe Bryant's NBA career pic.twitter.com/5s0WqZGTxW
— ESPN Stats & Info (@ESPNStatsInfo) April 14, 2016
Kobe Bryant closes his career with 60 points in final NBA game
3rd on the all-time scoring list pic.twitter.com/YkmzoRMSen
— ESPN Stats & Info (@ESPNStatsInfo) April 14, 2016
This is Kobe Bryant's 6th career game with 60 points
2nd-most all-time behind Wilt Chamberlain (32)
— ESPN Stats & Info (@ESPNStatsInfo) April 14, 2016
With SIXTY POINTS, @kobebryant has recorded the @NBA season-high for all players in 2015-16!
— NBA.com/Stats (@nbastats) April 14, 2016
.@kobebryant's 60 POINTS are the MOST POINTS a player has EVER scored in the final game of his career!#ELIAS pic.twitter.com/vF523RxPQA
— NBA.com/Stats (@nbastats) April 14, 2016
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News