Vila uriașă cu o suprafață construită de 5.200 de metri pătrați a fost pusă la vânzare, în 2012, pentru 29 de milioane de dolari.
Somptuoasa vilă are 19 băi și salon de fumat trabucuri
Aceasta se află în Highland Park, o suburbie bogată a orașului Chicago, și a fost locuința principală a lui "Air" Jordan în perioada în care a câștigat șase titluri de campion în NBA cu Chicago Bulls.
Proprietatea se întinde pe 30.000 de metri pătrați, iar clădirea cuprinde nouă dormitoare, 19 băi, un parc privat, un teren de tenis, un cinema și un salon pentru fumat trabucuri, un teren de baschet la dimensiunile omologate de NBA și o poartă devenită obiectiv turistic, pentru că pe ea apare numărul 23, făcut celebru de Jordan în perioada sa de glorie din baschet.
A fost cumpărată de un mogul imobiliar
După 12 ani pe piață și după numeroase scăderi de preț, conacul lui Jordan a ajuns la John Cooper, un afacerist originar din Lincoln, statul Nebraska, pentru doar 9.5 milioane de dolari.
Acesta este partener la HAN Capital, o companie care desfășoară afaceri în domeniul imobiliar în mai multe state americane. El a sărbătorit împlinirea vârstei de 42 de ani în această locație. În timpul petrecerii, Cooper a jucat și un meci de baschet cu prietenii săi, pe terenul pe care cel mai bun baschetbalist din istoria Americii își exersa aruncările de trei puncte și slam dunk-urile.
Michael Jordan are o avere de 3 miliarde de dolari
Michael Jordan (61 de ani) are o avere estimată la 3 miliarde de dolari. A jucat pentru Chicago Bulls (1984-1993, 1995-1998) și Washington Wizards (2001-2003). În palmareul său se găsesc 6 titluri de campion în NBA, 6 distincții de MVP al finalelor ligii și alte 5 trofee NBA Mosta Valuable Player, 14 prezențe în NBA All-Star și medaliile de aur la JO 1984 și JO 1992.
Este considerat poate cel mai valoros baschetablist din istoria NBA și unul dintre cei mai marketabili sportivi all-time. În acest moment, este acționar minoritar la Charlotte Hornets (NBA) și Miami Marlins (MLB) și are acțiuni la restaurante, terenuri de golf, rețele de dealeri și service auto.
Foto - Getty Images