EXCLUSIV Povestea lui Big Ghiță: facturi de 3.000 de dolari la telefon și lupte corp la corp cu Shaquille O'Neal
Baschet
Gheorghe Mureșan a făcut și face un excelent PR sportului românesc peste tot în lume.
- Începuturile: avea în geantă trei tricouri diferite
- „Mâncam tot ce prindeam!”
- Aveau un singur bec în cantonament, și pentru cameră, și pentru baie!
- Nu l-au schimbat francezii pe el, ci el pe francezi
- A semnat cu Barcelona, dar îl ofertau americanii
- A făcut vărsat de vânt la primul meci din America
- „Shaq” era cel mai dur, Olajuwon cel mai talentat
de Florin Caramavrov
Ghiță Mureșan (50 de ani) este în prezent unul dintre ambasadorii lui Washington Wizzards, reprezentând franciza din NBA în relația cu sponsorii. Cel mai mare (la propriu și la figurat) baschetbalist român din toate timpurile a fost invitat la cursurile Sports Business Academy, unde a povestit episoade din viața sa despre care nu a mai vorbit niciodată.
Începuturile: avea în geantă trei tricouri diferite
„Am început să joc baschet în 1986, de 1 aprilie, la U Cluj. Nu m-am apucat pentru că îmi plăcea. Nu jucasem niciodată până atunci. E bine că acum există alte oportunități. Atunci erau doar câteva terenuri de baschet afară. Primul meci pe care l-am văzut la televizor a fost în 87-88, când făceam deplasări cu echipa națională”, a spus „Big Ghiță”.
Nu avea de gând să devină un jucător foarte bun de baschet, dar voia să joace bine. Era foarte serios cu antrenamentele, nu le neglija niciodată. În schimb, neglija școala, ceea ce regretă în acest moment: „Cantonamentele se făceau tot timpul în timpul școlii. Puteai să treci prin școală fără niciun rost. Dacă mă uit în spate, asta a fost o mare greșeală. Toate programele sportive ar trebui să fie după școală sau în weekend. Nu poți să iei un copil de la școală pentru sport”.
S-a impresionat pe sine în primul meci jucat pentru seniorii lui „U”, în care a marcat 31 de puncte contra Constanței. Juca în același timp pentru echipele de juniori ale „studenților”, pentru seniori și pentru naționala de juniori. „Aveam la un moment dat trei tricouri diferite în geantă. În geanta aia era tot dulapul meu”, a rememorat râzând Big Ghiță, mărturisind că s-a bucurat foarte tare când a scăpat de acel bagaj.
„Mâncam tot ce prindeam!”
Pe acele vremuri, sportivii nici nu știau de vitamine sau de o alimentație ajustată pentru susținerea efortului intens: „Mâncam tot ce prindeam, nu am avut vitamine niciodată. La lot mai primeam ceva pilule. Albe, galbene... Cine știa ce sunt? Nu m-a interesat niciodată. Nu existau vitamine, proteine. Nu exista psiholog sportiv, nu am avut niciodată așa ceva”.
În schimb, cel care avea să devină Big Ghiță a avut noroc de antrenori foarte buni, care l-au tratat cu respect și l-au ajutat să devin jucător. „Au știut cum să mă facă să iubesc baschetul, când eram doar un copil începător. Liviu Moraru, Voicu Moldovan și Gheorghe Roman. Știau să comunice foarte bine, mă motivau cu vorbe, au avut răbdare și au cheltuit mult din timpul lor ca să lucreze cu mine personal. Nu știu de ce au avut atâta încredere în mine. Liviu Moraru venea de acasă atunci când aveam educație fizică la școală și lucra cu mine afară”, și-a amintit actualul ambasador al lui Washington Wizzards.
Aveau un singur bec în cantonament, și pentru cameră, și pentru baie!
Condițiile de pregătire nu erau ideale, a povestit Ghiță la Sports Business Academy: „Cel mai nasol a fost înainte de Revoluție, în 89. Eram cu lotul de seniori în cantonament. Aveam un singur bec. Când mergeam la baie, luam becul din cameră și îl montam acolo. Mâncam lacto-vegetarian. Porțiile erau pentru toată lumea, nu doar pentru cei care făceau sport. Când mă ridicam de la masă, îmi era mai foame. Toți banii îi dădeam pe mâncare”.
Tânărul Gheorghe Mureșan a devenit jucător de bază la echipa națională, dar și noul star din Liga Campionilor. În sezonul 1991-1992 a evoluat foarte bine în această competiție contra lui Pau Orthez, iar francezii l-au transferat la finalul sezonului.
Nu l-au schimbat francezii pe el, ci el pe francezi
„În anii 90 jucasem cu naționala la Mondialul de tineret, unde am fost unul dintre cei mai buni jucători. Mă urmăreau multe cluburi din Europa și America. Aveam agenți care se țineau după mine în fiecare zi. Nici nu știu câte contracte am semnat. Suna telefonul din 10 în 10 minute. Odată, am semnat un contract făcut de mână pe un fotoliu. Eu semnam tot”, a spus fostul jucător la SBA.
Atunci l-a cunoscut pe agentul cu care colaborează și în prezent. Acesta cunoștea foarte bine baschet (fiind fost antrenor de baschet și jucător în America) și... a fost singurul care nu i-a promis nimic. „Când veneau ceilalți să îmi povestească ce urma să primesc stăteam cu gura căscată: Waw... Dacă s-ar întâmpla chestia asta...”.
În Franța, la Pau Orthez, a găsit o altă organizare. Dacă la „U” Cluj avea un antrenor principal și un secund, la echipa din Hexagon existau patru antrenori care se ocupau de jucători. Era și o altă mentalitate: „Eu jucam baschetul pentru că iubeam baschetul. Aveam energie, zâmbeam tot timpul, eram happy. În Franța mi-au spus: dacă joci baschet, trebuie să fii serios. I-am zis: dacă voi fi serios, nu o să-ți placă cum joc. Eram mai copilăros. I-am schimbat eu pe ei, nu m-au schimbat ei pe mine”.
Întrebat despre superstiții, fostul sportiv a răspuns: „La început, aveam superstiții, apoi au dispărut. Nu îmi plăcea să mă opresc din drum. În Franța, m-am abătut de la drum și am făcut accident. Apoi, nu m-am mai abătut niciodată de la drum, mă asiguram că am benzină, că am apă. Am crescut cu credință în Dumnezeu. Un om care crede în Dumnezeu nu are superstiții. Are emoții, e normal, dar nu superstiții”.
A semnat cu Barcelona, dar îl ofertau americanii
Primul contact cu cineva din NBA a avut loc pe când se afla la Portes, dar fără știrea lui. Echipa franceză avea patru jucători americani. La un moment dat, a mai apărut un american, care se antrena și mergea cu ei în autocar. După o lună, a dispărut. Avea să afle mai târziu că respectivul era asistentul managerului general al lui Chicago Bulls, trimis special să îl monitorizeze pe român.
Portes a jucat în Liga Campionilor cu Real Madrid, echipa la care evolua Arvydas Romas Sabonis. Mureșan a marcat 25 de puncte, iar lituanianul numai 15. Agentul îi tot spunea să fie pregătit, pentru că scouterii din NBA sunt pe urmele lui, dar marele Ghiță nici nu îl băga în seamă.
Mureșan tocmai semnase cu FC Barcelona atunci când a fost anunțat că este invitat în Rookie Camp, competiția de unde echipele de top din NBA selectau jucătorii de perspectivă. „Nu pot să merg, pentru că am acțiune cu echipa națională”, a răspuns Ghiță. „Tu vorbești serios?!”, a fost șocat agentul său. Da, vorbea serios. Jucătorul s-a dus cu naționala la un turneu din Ungaria.
A acceptat să meargă la Draft, deși avea șanse mai mici de a fi ales, din moment ce nu fusese văzut în Rookie Camp. „Mâine, la 9, vine un avion să te ducă la Portland pentru niște teste medicale înainte de Draft”, l-a anunțat agentul. Un prieten de la Cluj s-a oferit să îl ducă la București la aeroport, dar pe drum s-a stricat mașina. A ajuns în capitală cu două taxiuri.
Toate echipele din NBA știau că are contract cu Barcelona, dar Portland, Chicago, Atlanta i-au pus alte înțelegeri pe masă. Până la urmă, a ajuns la Washington, pe un salariu mai mic decât cel de la Barcelona!
„Am ales competiția, pentru că banii vin după aceea. Acum, dacă ar fi să dau un sfat cuiva, i-aș spune: Mergi unde sunt bani. Jucând 6 ani în NBA, eu primesc pensie de la NBA, iar financiar e mult mai bine decât ce aș fi putut primi în Spania”.
A făcut vărsat de vânt la primul meci din America
Adaptarea la NBA a fost foarte grea, pentru că acolo nu mai avea statutul din Europa. Nu știa limba și nu juca. Într-o seară, chiar și-a făcut bagajele. Se putea întoarce oricând la Barcelona. Nu știe nici acum ce l-a ținut pe loc.
„Eram obișnuit să fiu eu cel care dă tonul la meci, cel pe care îl caută mingea. Aici nu mai era așa. În primul an, m-am gândit de câteva ori să mă întorc în Europa. În al doilea an, eram complet diferit. Este mare diferență între Europa și NBA, de antrenament, de mentalitate, de calendar competițional foarte aglomerat. A fost greu să mă obișnuiesc cu stilul de deplasări. Să pot să pun capul pe scaunul de la avion și să dorm sau pe scaunul autobuzului de la aeroport la hotel. La un moment dat, nici nu mai știam ce zi din săptămână era. Știam doar că peste două zile aveam meci”, a povestit uriașul, care nu poate uita că a făcut vărsat de vânt la primul meci în America, asociat cu o febră mare.
Din al doilea sezon, a fost mult mai ușor. Ghiță Mureșan a devenit unul dintre starurile NBA și primea saci de scrisori de la fani. La început, citea toate epistolele. Apoi, a rămas în urmă cu... câțiva ani.
„Shaq” era cel mai dur, Olajuwon cel mai talentat
Intervenția la SBA a cuprins și o sesiune de întrebări puse de cursanți. Iată ce a spus Big Ghiță despre...
Shaquille O'Neal - „A fost cel mai dur adversar. Era extrem de puternic. După ce jucam cu el, țineam două zile gheață pe genunchi și pe coate. Era foarte greu să îl ții departe de coș.”
Hakeem Olajuwon - „Era cel mai talentat. Avea mâna stângă foarte bună și o superaruncare de pe spate. Era foarte greu să îl citești”.
Realizările în plan personal – „Sunt mai importante decât cele din baschet. Am doi băieți, care nu se compară cu nimic. Soția a fost cea mai importantă persoană, care m-a susținut în tot ce am făcut.”
Dorul de casă - „Am plecat de acasă la 15 ani și am stat pe cont propriu de atunci. Eram obișnuit să fiu departe de casă. Nota de plată la telefon în America era între 800 și 3000 de dolari!”
Baschetul românesc în prezent – „Calitatea baschetului românesc e mult mai bună față de cea de pe vremea mea. Dacă te uiți la baschet azi, îl vezi mergând. Atunci, ori erau pase greșite, ori driblinguri care ieșeau în afara terenului. Acum foarte rar vezi minge pierdută. A crescut foarte mult baschetul european”.
Ce i-ar spune acum copilului Gheorghe Mureșan - „Adultul de acum se miră cât de mult a muncit copilul de atunci. Nu aș schimba nimic. Poate i-aș spune copilului să aibă mai multă grijă de școală și să nu se mai concentreze doar pe baschet”.
Acum, că știm toate aceste detalii din viața lui Mureșan, parcă vedem cu alți ochi filmul „Uriașul meu”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
