FOTO ȘI VIDEO Reginele! Sepsi Sfântu Gheorghe a devenit campioana României
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a cucerit al şaptelea său titlu de campioană a României, după ce a învins-o pe CSM CSU Constanţa cu scorul de 74-66 (19-13, 18-22, 18-20, 19-11), joi, în deplasare, în meciul al treilea al finalei Ligii Naţionale de baschet feminin.
Echipa covăsneană, care se impusese şi în primele două partide ale finalei, pe teren propriu, cu 94-63 şi 101-51, a mai câştigat titlul de campioană în sezoanele 2015-16, 2016-17, 2017-18, 2018-19, 2020-21 şi 2021-22.
Echipa constănţeană s-a aflat la doar două puncte de rivala sa când mai erau trei minute şi 40 de secunde, dar nu a reuşit să preia controlul.
MVP-ul campioanei a fost Khadijiah Docia Andrea Cave, cu 18 puncte, 12 recuperări şi 3 pase decisive. Evoluţii bune au avut şi Borislava Hristova, 15 p, 3 rec, Bethy Mununga, 6 p, 10 rec, Annemarie Godri Părău, 11 p, 5 pd.
Cea mai bună de la gazde a fost Keyona Lavette Hayes, 21 p, 16 rec, susţinută de Evelina Maria Petrof, 14 p, 4 pd, Alina Podar, 11 p, 8 pd.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News