A Superstar Is Born. Noua supervedetă a boxului profesionist este o americancă pescatariană

A Superstar Is Born. Noua supervedetă a boxului profesionist este o americancă pescatariană Box

Aceasta a fost dublă campioană olimpică și mondială în boxul amator. 

Claressa Shields a devenit noua vedetă a boxului mondial, după ce a învins-o prin KO în runda a doua pe Vanessa Lepage - Joanisse, într-o gală organizată în Little Ceasars Arena din Detroit.

Shields a mai câștigat două centuri mondiale

Ea a preluat centurile mondiale WBC (categoria grea) și WBO (categoria semigrea). Shields ar putea să-și apere unul din noile titluri în următorul ei meci sau să coboare din nou în greutate, cea mai probabilă adversară fiind luptătoarea britanică Natasha Jonas (40 de ani), deținătoarea titlului mondial IBF (semimijlocie). 

  • A Superstar Is Born Noua Supervedeta A Boxului Profesionist E O Americanca Pescatariana 7

Americanca este deja comparată cu Oleksandr Usyk, cel care domină autoritar boxul masculin de categorie supergrea, deținând centurile la toate cele patru categorii profesioniste (WBA, WBC, WBO, IBF) și titlurile IBO și Ring. Shields a devenit foarte cunoscută în ultimii ani, datorită regimului său neobișnuit pentru un boxer profesionist, ea declarându-se inițial vegetariană, apoi trecând la o dietă pescatariană, mesele sale conținând doar ingrediente vegetale, pește și fruncte de mare. 

Dublă campioană mondială și Olimpică, un "monstru" al boxului profesionist feminin

Claressa Maria Shields (29 de ani) este născută în Flint (Michigan) și a început boxul la vârsta de 11 ani, călcând pe urmele tatălui său, Bo, fost boxer semiprofesionist. După ce a devenit dublă campioană olimpică (Londra 2012, Rio Janeiro 2016), dublă campionă mondială (Jeju 2014, Astana 2016) și medaliată cu aur la Jocurile Pan-Americane (Toronto 2015), ea a trecut la profesionism, în noiembrie 2016. 

Supranumită "T-Rex" pentru fericitatea sa din ring, pugilista a construit un record 15-0-0 și a ajuns să dețină titlurile mondiale IBF (mijlocie), WBA (mijlocie), WBC (grea), WBF (grea), WBF (mijlocie), WBO (semigrea) și WBO (mijlocie), fiind considerată o expertă a trecerii fără dificultăți de la o categorie la alta.

Ea este antrenată și pentru Brazilian Jiu-Jitsu de un fost campion mondial IBJJF, Roberto Alencar, alături de Holly Holm, fosta campioană mondială UFC. Este sub contract cu Professional Fighters League și are un palmares de două victorii și o înfrângere. A jucat în filmele "T-Rex: Her Fight for Gold" și "Punch Me".    

Foto - Getty Images

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!