Diaconu va boxa in Romania pentru titlul mondial!
Box
Pugilistul Adrian Diaconu, campionul mondial interimar la categoria semigrea, versiunea WBC, va boxa in Romania cu detinatorul centurii, americanul Chad Dawson, s-a decis, vineri, la licitatia desfasurata la Mexico City.
"Am castigat licitatia, i-am batut pe americani. Bursele pe care le vom oferi celor doi pugilisti sunt de 2 milioane de euro, din care 40 la suta va lua Diaconu, iar 60 la suta Dawson. Avem la dispoziţie 90 de zile începând de acum pentru a stabili data şi locul desfasurarii meciului", a declarat presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja.
Licitatia a fost castigata de reprezentantii clubului canadian Interbox, care au licitat pentru Diaconu, in timp ce Chad Dawson a fost reprezentat de promotorul sau, Gary Shaw.
Intrebat unde se va desfasura meciul, Rudel Obreja a raspuns: "Speram ca la Bucuresti, dar sa vedem de unde vom primi sprijin financiar, pentru ca toata organizarea va costa probabil in jur de trei milioane de euro".
Adrian Diaconu a castigat titlul mondial interimar WBC in 19 aprilie, la Bucuresti, cand l-a invins la puncte pe americanul Chris Henry, devenind challenger obligatoriu la centura mondiala detinuta de Chad Dawson.
Articol recomandat de stirileprotv.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
CITESTE SI