Anthony Joshua a fost zdrobit de Daniel Dubois, însă nici nu vrea să audă despre o eventuală retragere din box
Anthony Joshua anunță că nu se retrage din box.
Britanicul Anthony Joshua a dat asigurări luni că nu se gândeşte la finalul carierei, în ciuda înfrângerii răsunătoare suferite în faţa compatriotului său Daniel Dubois, sâmbătă, pe Wembley, în meciul pentru titlul mondial IBF la categoria grea, rezultat ce ar putea pune sub semnul întrebării viitorul său în box, scrie AFP.
"Ce roller coaster, dar ştiţi care este problema? E departe de a se fi terminat", a declarat Joshua pe reţeaua X, susţinând că mai are "mai mult de adus" boxului.
"Am făcut-o o dată, am făcut-o de două ori, să o fac a treia oară nu este uşor, dar cred că este un lucru pe care sunt în state să-l realizez", a afirmat fostul campion olimpic, ce ar putea să-l întâlnească pe Dubois pentru o revanşă şi să înfrunte un alt compatriot, Tyson Fury.
Joshua, fost campion mondial în două perioade
Joshua, în vârstă de 34 de ani, care a fost campion mondial în două perioade, începuse să-şi revină după trei înfrângeri traumatizante, prima împotriva americano-mexicanului Andy Ruiz Jr, în 2019, următoarele în faţa lui Oleksandr Usik, în 2021 şi 2022. El viza la Londra un al treilea titlu mondial pentru a deveni egalul unor legende ca Mohamed Ali, Lennox Lewis şi Evander Holyfield.
Daniel "Dynamite" Dubois, în vârstă de 27 de ani, mai agil, mai mobil şi mai puternic, l-a trimis de mai multe ori la podea pe "AJ", încă din prima repriză, înainte de a-i administra o ultimă lovitură fatală la începutul reprizei a cincea.
Această înfrângere severă, a patra suferită de Joshua în 32 de meciuri, a făcut ca numeroase voci să ceară ca el să-şi încheie cariera.
96.000 de spectatori au fost anunţaţi pe Wembley, o prezenţă record la un meci de box în Marea Britanie după Al Doilea Război Mondial.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News