VIDEO EXCLUSIV Arma secretă cu care Leonard Doroftei își spulbera adversarii: "Am avut-o de la Dumnezeu"

Arma secretă cu care Leonard Doroftei își spulbera adversarii: Am avut-o de la Dumnezeu Box

Dublu medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice, Leonard Doroftei (54 de ani) a fost invitatul lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro.

  • Emisiunea Poveștile Sport.ro e în fiecare săptămână pe Sport.ro și VOYO.

Leonard Doroftei a dezvăluit care a fost arma lui secretă în ring

  • Leonard Doroftei A Dezvaluit Care A Fost Arma Lui Secreta In Ring Am Avut O De La Dumnezeu

Marele campion a vorbit cât se poate de deschis despre armele secrete care l-au ajutat de-a lungul carierei. Deși era un pugilist scund, "Moșul" a compensat mereu prin viteza loviturilor:

"Postez pe rețelele de socializare pentru că vreau să fiu un exemplu pentru cei tineri. Dacă eu, copilul Leonard Doroftei, plecat de la periferia orașului Ploiești, am urcat sus pe munte, în vârful muntelui, ei de ce nu ar putea? Se poate! Doar trebuie să vrei!

Care a fost asul meu? Ce m-a ajutat pe mine a fost viteza brațelor. În rest, am fost micuț de înălțime... Cred că asta am avut-o de la Dumnezeu. Mi-a zis: 'Domnule, ești mic, ia de aici niște viteză' (râde). Dar nu la fugă! Nu mi-a plăcut fuga niciodată. Din brațe am dat foarte mult", a spus Leonard Doroftei, la Poveștile Sport.ro.

VIDEO Emisiunea integrală

Doroftei vrea să ajute boxul românesc

Legendarul Leonard Doroftei s-a întors în România după mai mulți ani petrecuți în Canada și s-a stabilit în București, unde își va deschide în curând o sală de box:

”Sala va fi în București, va fi o sală mică, voi lucra privat. Pentru început nu voi lucra în masă, doar privat. Cum găsesc sală, îi dau drumul!

Locul meu e în sală, sunt într-o perioadă în care pot să ajut copiii să învețe boxul sau altfel de box. Proiectul e unul pe termen lung, așa aș vrea. Sunt un om care muncește, pune suflet și niciodată nu știm ce va fi în viață.

Însă, cât timp mă vei găsi în sală, să fii sigur că nu spun ce ai de făcut, facem împreună”, a precizat Leonard Dorin Doroftei în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro.

În 2019, Doroftei a plecat în Canada și a fost antrenor de box, unde a fost primit cu brațele deschise de oamenii din sala în care a lucrat. Acolo a fost recomandat de un alt fost mare pugilist al României, Adrian ”Rechinul” Diaconu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!