Boxerul Amir Khan a fost suspendat doi ani pentru dopaj, după ce se retrăsese din activitate!

Boxerul Amir Khan a fost suspendat doi ani pentru dopaj, după ce se retrăsese din activitate! Box

Britanicul a consumat o substanță dopantă foarte puternică. 

Boxerul britanic Amir Khan a fost suspendat doi ani din sport, după ce i-au fost găsite urme de steroizi anabolizanți în probele anti-doping prelevate în februarie 2022, după meciul pierdut contra lui Kell Brook

S-a dopat cu ostarine, substanță de 200 de ori mai puternică decât testosteronul!

Testele au arătat că acesta consumase ostarine, o substanță folosită pe scară largă în sălile de culturism din Marea Britanie. Substanța are efecte anabolice semnificative și poate creşte densitatea minerală în oase, reduce stratul adipos şi creşte masa musculară. În sport, este folosită ca înlocuitor pentru testosteron, fiind considerată de până la 200 de ori mai puternică decât acest hormon. 

  • Boxerul Amir Khan A Fost Suspendat Doi Ani Pentru Dopaj Dupa Ce Se Retrasese Din Activitate

Khan a recunoscut deschis dopajul, dar a spus că nu a fost o acțiune intenționată. Deși se retrăsese oficial din activitate pe 31 mai 2022, WADA a decis ca acesta să primească doi ani de suspendare, între 6 aprilie 2022 și 5 aprilie 2024, perioadă în care nu se va putea implica în nicio activitate sportivă. Khan voia să anunțe că va deveni manager sportiv și promoter pentru meciuri de box profesionist în Orientul Mijlociu, dar planurile sale vor trebui amânate. 

Khan, de la victorie cu Maidana la înfrângere cu Alvarez

Amir Khan (36 de ani) s-a născut la Bolton din părinți pakistanezi și are 40 de meciuri la profesioniști (34 victorii, 21 prin KO / 6 înfrângeri). Fost vicecampion olimpic la Atena, în 2004, la doar 17 ani, britanicul a trecut la profesioniști în 2005 și a devenit rapid unul dintre cei mai importanți boxeri la categoria ușoară (lightweight), super ușoară (light welterweight) și mijlocie mică (welterweight). 

De-a lungul carierei, i-a învins pe Willie Limond, Martin Kristjansen, Osisin Fagan, Marco Antonio Barrera, Andreas Kotelnik, Dmitry Salita, Paulie Malignaggi, Marcos Maidana, Julio Diaz, Luis Collazo sau Billy Dib, a pierdut cu Lamont Peterson, Danny Garcia și Canelo Alvarez și a deținut titlurile Commonwealth Lightweight Champion, WBA International Lightweight, WBA International Welterweight

El este considerat unul dintre cei mai valoroși și spectaculoși boxeri ai generației sale, dar și unul dintre cei mai subapreciați pugiliști, considerându-se că luptele sale a fost de multe ori excluse din programele pay-per-view, care l-ar fi făcut mai faimos la nivel mondial și i-ar fi oferit lupte cu Floyd Mayweather Jr și Manny Pacquiao. 

În afara ringului, a devenit o personalitate tv, după ce a apărut în emisiunile "Sunt celebru, scoate-mă de aici!" (Australia) și "Meet the Khans: Big in Bolton" (Marea Britanie), iar la finalul acestei luni va apărea în versiunea sud-africană a primeia. 

Foto - Amir Khan (FB)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!