Octavian Stoica ”Geolgău”, invitatul lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro.
Octavian Stoica ”Geolgău” este cunoscut în sportul românesc pentru cariera avută în box. L-a făcut cine este și astăzi, iar în timp a urcat în ring cu mari sportivi, care au scris istorie și sunt considerați printre cei mai mari boxeri din istorie! Cu toate acestea, este un mare fan al echipei Dinamo și mergea și la meciurile ”câinilor”.
Fostul boxer Octavian Stoica, mare fan al lui Dinamo
La finalul anilor 90 făcea parte din galeria clubului din ”Ștefan cel Mare”, iar memoriile din perioada în care Dinamo întâlnea Steaua îi sunt și acum prezente în minte. Octavian Stoica își amintește că fanii ”militarilor” se temeau de el atunci când mergea la derby-urile din ”Groapă” sau din Ghencea, dar fiind sportiv nu intra în conflictele galeriilor, care nu de puține ori se înfruntau și se ajungea chiar și la bătaie între ultrași.
Fostul boxer și-a amintit în emisiunea Poveștile Sport.ro, moderată de Andru Nenciu, că fanii Stelei ”făceau culoar” în momentul în care era între fanii din față ai grupului de la Dinamo.
”Sunt fan Dinamo până la moarte! Mergeam și în galerie, și la bătăi, și la tot! Eu nu dădeam îi ei (n.r. – în fanii Stelei), era nevoie doar de prezența mea! Când apăream, se făcea culoar. Eu nu mă băteam cu ei, doar că atunci când mă vedeau în poze, când auzeau... se termina! Asta se întâmpla prin anii 90.
Mai exact, în 1999 am început să merg pe stadion. Boxam la Sala Polivalentă la acea vreme, am făcut o gală datorită lui Nicu Gheară. Boxam cu un rus și au venit câțiva zeci de fani, și de la Rapid, și de la Dinamo.
Au cântat, a fost frumos... am mers la câteva evenimente cu suporterii, mi-a plăcut, am început să cânt, să mă urc pe gard, îmi plăcea!”, a spus Stoica în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro, care poate fi văzută pe pagina de YouTube Sport.ro și pe Voyo.