Jake Paul, fost YouTuber și acum boxer profesionist, l-a învins prin decizie unanimă pe legendarul Mike Tyson.
Meciul demonstrativ s-a întins pe 8 runde de câte 2 minute, iar decizia arbitrilor (79-73, 79-73, 80-72) a confirmat dominația lui Paul.
Deși începutul luptei i-a oferit lui Tyson o scurtă fereastră de dominație, diferența de vârstă (58 de ani pentru Tyson, comparativ cu 27 pentru Paul) și pregătirea fizică evident superioară a lui Jake Paul au înclinat rapid balanța.
„Iron” Mike Tyson a cedat în fața lui Jake Paul
Tyson a fost vizibil epuizat după primele trei reprize. În runda a cincea, fostul campion mondial a fost aproape de KO, incapabil să mai susțină ritmul impus de adversarul său.
Loviturile lui Paul s-au dovedit rapide și precise, iar Mike abia mai reușea să ridice garda pentru a se apăra.
La finalul meciului, Jake Paul a adus un omagiu adversarului său.
„Mai întâi de toate, Mike Tyson, e o onoare. Haideți să-l aplaudăm pe Mike. E o legendă, cel mai bun din toate timpurile. Mă uit cu admirație la el, sunt inspirat de el și nu aș fi fost aici fără el”, a spus Jake Paul.
Potrivit Athlon Sport, Jake Paul va câștiga aproximativ 40 de milioane de dolari pentru această luptă.
De cealaltă parte, Mike Tyson, care a câștigat 20 de milioane de dolari pentru acest meci, și-a exprimat satisfacția personală, subliniind că lupta a fost mai mult pentru el decât pentru ceilalți:
„Sunt fericit. Știam că e un luptător bun. Știam că e pregătit, dar am venit să lupt. Nu am demonstrat nimic nimănui, doar mie însumi”, a spus "Iron" Mike.