JoJo Dan a trecut de cantarul oficial: "Porecla argentinianului este 'Praf' si trebuie sa-l curatam"
Pugilistul roman Jo Jo Dan si argentinianul Walter Sergio Gomez au trecut, joi, de proba cantarului, inaintea meciului pe care il vor disputa la categoria superusoara, vineri, in cadrul Galei "Invincibilii 4", la Sala "Rapid" din Bucuresti.
Jo Jo Dan are greutatea de 63,300 kg, in vreme ce adversarul sau are 62,950 kg. Limita pentru categoria superusoara este de 63,500 kg.
Pugilistul roman s-a declarat usurat ca a reusit sa treaga de proba cantarului si a promis ca va face spectacol in partida cu Sergio Gomez.
"Se spune ca proba cantarului este primul adversar pe care il intalnesti intr-o partida, dar iata ca am reusit sa trec cu bine de el, chiar daca uneori este foarte dificil. De acum urmeaza meciul si maine seara bratul meu drept va fi matura, iar cel stang va fi farasul. Porecla argentinianului este «Praf» si trebuie sa-l curatam. Am spus asta sub forma de gluma, dar sa stiti ca sunt pregatit si promit ca voi face spectacol. Sper sa fie si adversarul intr-o forma buna pentru a-i oferi publicului un meci frumos", a spus Jo Jo Dan.
La proba cantarului au participat si ceilalti sportivi care vor participa la evenimentul de vineri si niciun pugilist nu a avut probleme.
Jo Jo Dan va boxa vineri, in gala "Invincibilii 4", de la Sala "Rapid" impotriva argentinianului Walter Sergio Gomez, pe durata a 12 reprize, in care isi va pune in joc titlurile WBC Continental Americas si NABA la categoria super-usoara.
Meciul lui Jo Jo Dan va fi precedat de alte patru partide, in care vor urca in ring:
Categoria "super cocos": Corina Carlescu - Zvetomira Kristova (Bulgaria)
Categoria "Pana": Viorel Simion - David Kiilu (Kenya).
Categoria grea: Bogdan Dinu - Nikolai Marinov (Bulgaria).
Categoria grea: Lucian Bot - Ivor Marincev (Bulgaria).
Gala "Invincibilii 4" va incepe vineri, de la ora 21.00, si va fi transmisa in direct de Pro TV, intrarea pentru spectatori fiind libera.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News