"M-am batut cu sufletul in comparatie cu el!" Doroftei il face praf pe Bute dupa infrangere
Lucian Bute a fost facut KO la revenirea in circuit, iar Doroftei spune ca pugilistul roman a fost depasit la toate capitolele.
Doroftei astepta mai mult din partea lui Bute, care a revenit dupa o pauza in care a fost suspendat pentru dopaj. Romanul s-a luptat cu Eleider Alvarez si a fost facut KO in runda 5. La 37 de ani, Bute trebuie s-o ia de la capat pentru a reveni in cursa pentru un titlu mondial.
"Din pacate n-am urmarit meciul, dar imi pare extrem de rau de ce s-a intamplat. Mi-a trimis cineva din Canada cateva secvente si am vazut un pic. Dar ma asteptam la mai mult. Ma asteptam la o revenire mult mai spectaculoasa. Eu il stiam pe Bute altfel boxand. Pe plecare, pe miscare, nu trebuie sa te atinga loviturile. Dar boxul profesionist iti cere lupta de aproape si el poate a incercat sa fie mai profesionist si de aceea a fost lovit.
Ma asteptam sa pregateasca meciul asa cum credeam eu. Boxul e pe pumni! Poate intr-un alt meci ii va merge mai bine. Eu chiar nu m-am asteptat sa piarda asa, am zis ca va castiga la puncte. El e un om ambitios si nu se va lasa asa usor", a declarat Doroftei pentru Gazeta Sporturilor.
Doroftei nu crede ca e momentul ca Bute sa se retraga.
"Eu cred in continuare in el. Depinde doar de el daca-si va mai continua cariera. Daca el e bine clasat in top de ce sa se lase? Poate mai face un meci - doua, mai face niste bani. Nu vreau sa-i mai dau sfaturi pentru ca ultima oara cand am facut-o m-a considerat ofticos. Dar, totusi, a fost sfatul unuia care a facut 3 meciuri de titlu mondial in America la versiuni diferite. I-am spus din suflet niste lucruri. Eu nu i-am spus decat ca are nevoie de niste meciuri mai bune pentru a face diferenta", a adaugat Doroftei.
"Eu m-am batut cu sufletul in comparatie cu el. Eu m-am batut pentru voi ca sa aveti titlul mondial in America. Nu m-am uitat la bani si nu-mi pare rau. Am oferit niste meciuri de poveste. Poate ca Lucian va reusi sa-si refaca numele. Chiar m-as bucura pentru el sa mai castige un titlu mondial. Nu e pentru mine, nici pentru el, ci pentru toti romanii", a incheiat Leonard Doroftei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News