Nepotul lui Muhammad Ali este de neoprit! Are patru victorii prin KO în cinci meciuri
Nico Ali Walsh (21 ani) trebuia să lupte patru runde cu Alejandro Ibarra-Huizar (28 ani), într-o gală organizată în MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, în care main event a fost lupta dintre Shakur Stevenson și Oscar Valdez. Însă, nepotul marelul pugilist Muhammad Ali a terminat lupta într-o singură repriză, în doar două minute și 50 de secunde, după ce l-a lovit fulgerător pe Ibarra cu o lovitură de dreapta, l-a trimis la podea pe conaționalul său și și-a asigurat a patra victorie prin KO din cele cinci meciuri disputate până acum.
"Este o moștenire imensă pentru care lupt și pentru care muncesc. Este ceva mai mult decât boxul, este vorba de familia mea. Încerc să aduc aminte de bunicul meu, să readuc la viață ce a făcut el pentru box, de aceea mama mea e atât de emoționată. Parcă îl vede pe tatăl ei și aude numele lui la meciurile mele", a spus nepotul marelui Ali.
Nico Ali este supranumit "Fantoma"
Boxerul poartă la meciuri un șort dăruit de bunicul său, în colțul său stă antrenorul Sugarhill Steward, cel care îl antrenează și pe Tyson Fury, iar promoterul său este Bob Arum, cel care i-a organizat prima luptă lui Muhammad Ali, în urmă cu 55 de ani, și i-a fost apoi mereu alături, de-a lungul carierei de campion la categoria supergrea.
Nico este născut la Chicago, se antrenează la Las Vegas, este supranumit "The Ghost" ("Fantoma") și luptă în cadrul categoriei semimijlocie (middleweight / până în 72,574 kg). După ce va câștiga mai multă experiență, el va putea ataca cucerirea centurilor WBC, WBA, IBF și WBO, deținute în prezent de Jermall Charl (SUA), Demetrius Andrade (SUA) și Gennady Golovkin (Kazahstan).
Muhammad Ali, considerat cel mai bun boxer din istorie
Născut Cassius Marcellus Clay Jr. (17 ianuarie 1942-3 iunie 2016 / 74 ani), el s-a convertit la islam și și-a schimbat numele în Muhammad Ali, după ce a fost îndemnat de Malcolm X, care considera că numele din naștere este cel dat de stăpânii de sclavi înaintașilor săi.
Supranumit "The Greatest" ("Cel mai bun'), el este considerat unul dintre cei mai valoroși boxeri la categoria supergrea din istorie. A fost campion olimpic la JO 1960 și a fost campion mondial la categoria supergrea, având meciuri memorabile contra lui Sonny Liston, Floyd Patterson, Joe Frazier și George Foreman. Considerat unul dintre cei mai puternici și mai eleganți boxeri din istorie, Ali este cunoscut și pentru discursul său poetic și provocator, dar și pentru că s-a opus războiului din Vietnam și pentru că a fost un aprig luptător pentru egalitate rasială în SUA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News