VIDEO EXCLUSIV Octavian Stoica 'Geolgău', trei zile cu trenul până în Spania pentru un meci. Fostul pugilist, invitatul lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro

Octavian Stoica 'Geolgău', invitat la Poveștile Sport.ro, emisiune difuzată de VOYO și Sport.ro.

Box prin Dudești, box prin marile ringuri, box cu rivalii din galerii. Octavian Stoica "Geolgău", o fiară în ring, un om care-și pune și ultimul strop de energie pentru a le preda copiilor tainele nobilei arte. 

Octavian Stoica, supranumit în lumea boxului "Geolgău" e un personaj foarte cunoscut în nobila artă din România. Născut pe 7 aprilie 1968, Stoica a făcut parte din echipa de aur din anii 80 alături de Francisc Vaștag, Rudel Obreja, Mihai Leu, Daniel Dumitrescu sau Vasile Nistor, apoi a trecut după Revoluție la profesioniști. 

Octavian Stoica 'Geolgău' s-a bătut cu patru campioni mondiali

La 'profi' a intrat într-un labirint al drumurilor parcă fără sfârșit prin lume și a avut curajul să înfrunte adversari pe care nici nu-i cunoștea. Într-o eră în care informațiile ajungeau de la puțin spre foarte puțin, tot prin 'canale' din familia boxerilor, "Geolgău" a dat dovadă de curaj și inimă mare. A plecat până în Spania să boxeze pe o rută năucitoare. A făcut trei zile cu trenul până la Vigo. Și-a ridicat nivelul de energie gândindu-se că trebuie să-și pună la podea adversarul, Javier Martinez, și a făcut chiar și pregătire fizică pe culoarul vagoanelor de tren. 

Octavian Stoica 'Geolgău', viață de film în ringul nobilei arte

  • Octavian stoica de comentat

Multiplu campion național la amatori și câștigător al Centurii de Aur, bucureșteanul care a copilărit în Dudești a boxat la profesioniști timp de 10 ani, din 1996 până în 2006, timp în care a întâlnit și patru campioni mondiali, printre care celebrul Markus Beyer, 35 de victorii, trei eșecuri, o remiză. Din cartea adversarilor lui 'Geolgău' nu lipsește nici meciul cu Jean Paul Mendy, fostul adversar al lui Lucian Bute, de la gala de la Romexpo (București). Pe francez, Stoica îl consideră drept cel mai 'murdar' oponent din cauza stilului său lipsit total de fair-play, sportiv care apela în ring la trucuri ieftine și lovituri nepermise. 

"A boxat urât la Paris. În a treia repriză mi-a dat cu cotul, mi-a strâmbat nasul. La profi nu te oprește până nu ești KO. În a cincea mi-a mutat nasul în partea cealaltă. În a șasea mi-a dat cu capul în nas, eram plin de sânge, am avut o perdea de sânge, eram groggy, nu KO. Antrenorul meu a sărit în ring, n-a mai rezistat și a întrerupt meciul. Am luat 1.200 de dolari bursă, am dat 1.500 pe operație. Șmecherie boxul profesionist. Am fost operat pe viu la nas. Îți bate doctorul cu ciocanul în nas", a rememorat Octavian Stoica, la Poveștile Sport.ro.

A visat de mic să devină boxer, a cochetat cu fotbalul însă ringul l-a atras mai mult. Nu-i rezista nimeni în copilărie pe străzile din Dudești, iar frații Dumitrescu îi erau și amici, și adversari. Și, cum boxul i-a dat în viață totul, Octavian Stoica 'Geolgău' trudește în prezent zi de zi și pentru a-i învăța pe cei mici și box, și cum să-și facă un drum în viață. La București, fostul pugilist a pus pe picioare o școală de box în care a devenit și antrenor, și tată. Și maseur, și șofer. Și om care face curățenie, dar și psiholog și fizioterapeut pentru copii. Iubește boxul până în vârful unghiilor și are și har de povestitor. Toate istorisirile, în clipul de mai sus, la emisiunea Poveștile Sport.ro.

  • 4 campioni mondiali au fost adversarii lui Octavian Stoica: Markus Beyer, Byron Mitchell, Mohamed Benguesmia, Evans Ashira
  • "Geolgău" are în prezent o școală de box la Ștefănești
  • În 1989 a participat cu România la Campionatul Mondial de la Moscova
  • A fost sportiv al clubului Dinamo

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/6JjgCx0w_wo?si=whrSitLN8mfOOy3s" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" referrerpolicy="strict-origin-when-cross-origin" allowfullscreen></iframe>

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!