OFICIAL! Kliciko a confirmat REVANSA URIASILOR din box! Cand va avea loc lupta cu Fury
Lumea greilor din box se pregateste de o un nou fight nebun.
Boxerul ucrainean Vladimir Kliciko a confirmat disputarea meciului revansa impotriva britanicului Tyson Fury, actualul campion mondial la categoria grea, in data de 9 iulie la Manchester (Anglia).
Reprezentantii lui Fury anuntasera inca de acum aproximativ doua saptamani data si locul in care se va desfasura gala, insa staff-ul lui Kliciko a precizat la momentul respectiv ca mai erau cateva lucruri de pus la punct inaintea confirmarii luptei.
Toate detaliile au fost rezolvate intre timp, iar meciul dintre Kliciko si Fury se va disputa la Manchester Arena, cu o capacitate de 21.000 de locuri.
O conferinta de presa oficiala, la care vor participa cei doi pugilisti, urmeaza sa se desfasoare miercurea viitoare, la Manchester, orasul natal al lui Fury.
Tyson Fury (27 ani) a produs una dintre marile surprize din lumea boxului in luna noiembrie, la Dusseldorf (Germania), cand a reusit sa-l invinga pe Vladimir Kliciko, cucerind cu aceasta ocazie centurile de campion ale versiunilor WBA, WBO si IBF la categoria regina a boxului profesionist.
Britanicul, neinvins in 25 de meciuri (18 victorii prin KO), a fost deposedat ulterior de titlul IBF, dupa ce a refuzat sa-l infrunte pe challenger-ul oficial al acestei versiuni, ucraineanul Viaceslav Glazkov.
Noul campion mondial IBF la categoria grea a devenit, intre timp, britanicul Anthony Joshua, care l-a invins prin KO in repriza a doua pe americanul Charles Martin la inceputul acestei luni, la Londra.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News