Piturca promite atmosfera de la meciurile nationalei la bataia lui Bute! De ce nu s-a apucat Piti de box:
Antrenorul echipei nationale, Victor Piturca, este un mare fan al boxului si al lui Lucian Bute, pe care l-a cunsocut in America.
Piti si-a achizitionat un billet la gala "Campion pentru Romania" si spera sa fie in tribuna sa-l sustina pe Lucian
Piturca a vorbit despre lupta anului in Romania intr-un interviu acordat site-ului www.lucian-bute.ro
- Domnule Victor Piturca, veti fi prezent la gala Campion pentru Rom/nia, in care boxeaza Lucian Bute?
- Sper sa fiu. Mi-am achizitionat un bilet si daca nu voi avea nici o actiune pentru echipa nationala voi veni sa-l sustin pe Lucian. Sunt un mare amator de box.
- De unde aceasta pasiune?
- De mic mi-au placut doua sporturi: fotbalul si boxul. Mi-a placut mereu la box faptul ca in ring se confrunta doi barbati si la finalul meciului, dupa ce si-au impartit sute de pumni, cei doi dau mana sau chiar se imbratiseaza. Pe vremea mea il admiram pe Mircea Simon. Apoi mi-au placut Vastag si Doroftei.
- V-a tentat vreodata sa practicati boxul?
- Nu sunt facut pentru box. imi place insa enorm sa privesc. Aseara, spre exemplu, am vazut meciul lui Klitschko cu Haye.
- Ce ne puteti spune despre Lucian. il cunoasteti foarte bine?
- L-am intalnit prima data in Statele Unite acum 7 ani cred. A venit sa vada meciurile echipei nationale de fotbal. Ultima oara cand a venit acasa am stat mai mult de vorba cu el. Cred ca este un om extraordinar. Se observa foarte clar si din declaratiile lui ca este un tip deosebit.
- Despre boxerul Lucian Bute ce ne puteti spune?
- E un pugilist extrem de tehnic, din acest motiv imi place foarte mult. Nu incaseaza pumni in timpul unui meci si aceasta este o mare calitate. De lovit, loveste extrem de puternic. Cand da upercutul de stanga isi termina adversarii. Este un mare campion.
- Poate fi comparat cu Nadia, Hagi sau ilie Nastase?
- Eu spun ca da. Este un mare campion al Romaniei si trebuie sa ne mandrim cu el. Boxul este un sport dur. Sa ajungi la nivelul la care este el e foarte greu.
- Credeti ca este o mare presiune pe el ca boxeaza in Romania.
- Il felicit intai ca a tinut sa lupte acasa in fata romanilor. Trebuie sa fie pentru noi toti o mandrie ca avem la Bucuresti un asemenea meci cu centura pe masa. Pentru el va fi un meci mai dificil pentru ca nu se poate sa nu simta presiunea un meci acasa. Din punct de vedere psihic trebuie sa fie la cel mai inalt nivel. Cine stie box tsi da seama ca in acest sport o clipa de neatentie poate fi fatala. Timp de 12 reprize trebuie sa fii foarte concentrat.
- Puteti da un prognostic?
- Important este sa castige si eu sunt convins ca va castiga. Nu conteaza cum, la puncte sau prin knock-out.
- V-ati fi dorit sa aveti performantele pe care le-ati obtinut la fotbal in box?
- Normal ca mi-as fi dorit. Eu am obtinut la nivel de club performante formidabile. imi imaginez insa cat de frumos este sa fii campion mondial. Repet insa, e foarte greu sa ajungi unde e Lucian acum.
- Poate fi el un exemplu, ca determinare, pentru fotbalistii pe care ii antrenati?
- Lucian trebuie dat exemplu oricarui sportiv. Munca si modestia sunt doua calitati pe care Bute le are si care l-au facut un mare campion.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News