Bute a venit cu un document care spera sa il scape de suspendare: "Am folosit un supliment care a venit contaminat din fabrica"
Lucian Bute risca o suspendare de 4 ani.
In luna mai, Lucian Bute a primit o veste soc. A fost depistat pozitiv cu Ostarina, dupa meciul cu Badou Jack, terminat la egalitate. Bute a cerut si analiza probei B, insa si aceasta a iesit pozitiva.
Pugilistul roman a sustinut astazi o conferinta de presa, in care spune ca a folosit un supliment legal, care era insa contaminat cu substante ilegale.
"Mi s-a dat un supliment, eu am stiut tot timpul ca nu contine nicio substanta contaminata, in capul meu stiu ca sunt nevinovat, nu am cum sa fiu vinovat pentru ca eu stiu ca nu am luat nimic. Este o eroare a laboratorului care a fabricat acest supliment. Eu am incredere in staff-ul meu. Azi pot sa va confirm ca este o eroare a unui laborator care a scris pe eticheta ca produsul este legal, dar era contaminat. Suplimentul a fost folosit la recuperare, nicidecum in alte scopuri", a spus Lucian Bute in conferinta de presa.
Daca se va demonsta ca intr-adevar substanta folosita de Lucian Bute a venit contaminata din fabrica, romanul poate scapa de suspendare. Cazul este asemanator cu al unui boxer mexican ce a fost iertat de WBC, dupa ce a fost depistat pozitiv, insa a demonstrat apoi ca exista substanta interzisa in carnea de vita de la el de acasa.
Un alt caz asemanator a fost recent in UFC, acolo unde un chinez a fost depistat pozitiv de USADA, comisia antidoping din USA. Acesta a fost iertat dupa ce a demonstrat ca, de asemenea, carnea de vita din China e contaminata cu clenbuterol, crescatorii administrand vitelor substante interzise pentru a le face sa creasca cat mai mari.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News