Ronaldo din Giulești e ultras în galeria Rapidului, antrenor de box și s-a mutat de acasă ca să fie aproape de noul stadion

Ronaldo din Giulești e ultras în galeria Rapidului, antrenor de box și s-a mutat de acasă ca să fie aproape de noul stadion Box

A primit numele după fotbalistul brazilian Ronaldo și face performanță la secția de box a CS Rapid.

Ronaldo Pavel (25 de ani) este antrenor de box la CS Rapid. Provine dintr-o familie care iubește fotbalul și clubul giuleștean, fratele său fiind botezat Roberto, după Roberto Baggio. Acesta a pus umărul la revitalizarea secției de box din Giulești, după ce s-a mutat din Colentina pentru a se dedica antrenoratului. 

"Tatăl meu mi-a pus numele Ronaldo după Ronaldo brazilianul" 

"Tatăl meu e foarte pasionat de fotbal. Mi-a pus, în anul 1998, numele Ronaldo după Ronaldo brazilianul (n.r. - Ronaldo Luis Nazario de Lima, atacant brazilian care a jucat la Cruzeiro, PSV Eindhoven, FC Barcelona, Inter Milano, Real Madrid, AC Milan și Corinthians / campion mondial în 1994 și 2002, Ballon d'Or în 1997 și 2002), pentru că în acel an el a considerat că a fost cel mai bun fotbalist al lumii, deși a pierdut finala la CM 1998. Pe fratele meu îl cheamă Roberto, e numit după Roberto Baggio, care a fost cel mai bun jucător în 1994. Tatăl meu e nebun după fotbal, eu sunt și mai pasionat. Eu m-am născut rapidist, am crescut în aceste tribune. 

  • Ronaldo Din Giulesti E Ultras In Galeria Rapidului Antrenor De Box Si S A Mutat De Acasa Ca Sa Fie Aproape 5

Sunt foarte pasionat, merg la toate meciurile, în deplasări. Când am perioadă competițională, atunci absentez și am un regret în suflet, pentru că nu sunt pe stadion și urmăresc meciurile Rapidului de la competiții. Când pot, sunt aici, cu ei. Sunt ultras, locul meu e acolo, în peluză. Rapidist m-am născut, nu m-am făcut pe parcurs. Simt asta cu toată inima, aici mă simt cel mai în largul meu. Ce înseamnă spiritul Rapidului? E ceva unic pentru noi, îl simți doar pe Giulești sau în deplasările alături de galerie. Poate ai griji sau probleme acasă, dar mergem după Rapid oriunde și aici ne simțim fericiți.   

S-a accidentat grav la 19 ani și a devenit antrenor la 21 de ani

M-am apucat de box foarte devreme, poate prea devreme, la vârsta de 8 ani, la sfârșitul clasei întâi de școală, în vacanța de vară. Am avut un parcurs foarte bun, am făcut box de performanță, am fost component al lotului României, la Centrul Olimpic, campion național. Dar la 19 ani m-am accidentat, am încercat să revin după accidentare, dar a recidivat. Atunci am pus capăt carierei de sportiv, dar am început o altă etapă, unde cred că e mai bine. M-am regăsit mult mai bine în partea de antrenorat. Am terminat liceul sportiv, apoi am făcut cursuri de antrenori.

Ușor, ușor am luat-o de la zero, la 21 de ani. Din săli de fitness, am făcut voluntariat la diverse cluburi, până am căpătat experiență. Am creat o mică afacere, unde am antrenat oameni care voiau să facă box pentru ei, nu de performanță. Cu timpul am ajuns să am rezultate și să vreau să antrenez la nivel de performanță. E un vis devenit realitate să ajung antrenor la Rapid, am visat la așa ceva încă din copilărie. Am fost campion la juniori, dar mi-am dorit mereu să fiu un antrenor mai bun decât am fost ca sportiv. 

"Am renunțat să stau acasă, în Colentina, ca să fiu aproape de stadion"

E o presiune foarte mare pe mine, fiind la un club așa mare, așa de iubit. Aici se vrea perfomanță, dar în acest an și jumătate cred că am demonstrat că munca aduce rezultate. Avem sportivi la loturile naționale, băieți care au mers la Mondiale după o pauză de 30 de ani pentru Rapid. Avem campioni naționali de seniori după 25 de ani de pauză. Am campioană națională la fete, ceea ce nu s-a mai întâmplat la Rapid. Participare la Campionatul European la fete. 

Pot să zic că s-a revitalizat secția de box. Sunt rapidist, simt spiritul acesta și mi-am dorit din tot sufletul să progresăm. Am văzut celelalte secții cum evoluează, așa că mi-am dorit să creștem, în anul Centenarului să fim acolo, sus. M-am implicat 100%, ceea ce implică multe eforturi. Pe mine, în orice zi, la orice oră, mă găsiți în sala de antrenament alături de copii. Am renunțat să fiu așa de aproape de familia mea, am renunțat să stau acasă. Mi-am luat o chirie mai aproape de stadion, unde avem sala de box, și am plecat din Colentina, unde stăteam. Dacă aveam trei antrenamente pe zi, făceam cinci ore pe drum din Colentina până în Giulești, așa că am vrut să mă concentrez pe antrenat nu pe transport.   

"Săpunaru ar fi un bun boxer, are mentalitate de învingător"

Unii dintre fotbaliști pot fi boxeri. Căpitanul, Grande Săpunaru, eu îl văd un foarte bun boxer, pentru că are mentalitate de învingător. Ca boxer, trebuie să ai în primul rând mentalitate de învingător, să nu te gândești niciodată la locul al doilea. Săpunaru este foarte potrivit, este un învingător. Mai ales că acolo, ca fundaș, el face o muncă titanică, chiar de boxer. Se apără, se luptă cu toți, apoi urcă în atac", a declarat Ronaldo Pavel pentru Sport.ro.  

Text și foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!