EXCLUSIV Scandal în boxul românesc! Meciul care a divizat Federația. Aurelian Popescu: "E un abuz!" Reacția președintelui Vasile Cîtea

Scandal în boxul românesc! Meciul care a divizat Federația. Aurelian Popescu: E un abuz! Reacția președintelui Vasile Cîtea Box

Federația Română de Box (FRB) se confruntă cu o mare problemă.

Meciul în discuție s-a desfășurat între sportivii Sorin Căliniuc și Alexandru Bulea, un duel strâns care s-a încheiat cu un scor de 3-2 în favoarea lui Bulea. 

Antrenorul Aurelian Ștefan Tănăsescu Popescu a contestat rezultatul și a cerut reevaluarea meciului și desemnarea lui Sorin Căliniuc drept câștigător. Biroul Federal, organismul executiv al FRB, a votat cu 9-2 în favoarea schimbării rezultatului, declarându-l pe Căliniuc învingător.

Această decizie a fost oficializată într-un proces-verbal și publicată pe site-ul FRB, conform articolului 49, alineatul 1.6 din Statutul FRB, care dă Biroului Federal autoritatea de a lua hotărâri organizatorice și decizionale.

Poziția președintelui Vasile Cîtea

Președintele FRB, Vasile Cîtea, a respins decizia Biroului Federal și a susținut că acest organism nu are competența necesară pentru a schimba un rezultat de meci. El a argumentat că votul a fost doar o expresie a opiniei membrilor, fără efect juridic, și a explicat că în istoria boxului, deciziile arbitrajului nu au fost modificate post-factum.

„Biroul Federal nu are competență în această situație. A fost o chestiune de opinie, să vedem fiecare ce părere are. Nu există niciun articol care să dea putere Biroului Federal să ia această decizie. O decizie dată rămâne dată! Trebuie să înțeleagă acest lucru. E ca un glonț – odată tras, nu mai poate fi schimbat”, a declarat Cîtea pentru Sport.ro.

"Am fost declarat, în 2006, cel mai bun arbitru din Europa, cred că am suficientă experiență pentru a-mi exprima opinia. Mi-am spus părerea: o repriză și două treimi din a doua au fost câștigate de sportivul care a obținut victoria. Finalul reprizei a doua și toată repriza a treia au fost câștigate de sportivul Căliniuc. Oamenii au judecat ca atare și a rezultat scorul care a rezultat. Nu pot câștiga amândoi.

Nu am primit nicio sesizare. Am o informare despre o lege în care există și alte suspiciuni. Dacă lucrurile continuă, trebuie să facem o anchetă foarte serioasă. Dacă vom găsi vinovați, se vor lua măsurile necesare.

Dacă decizia ar fi fost luată invers, ce s-ar fi întâmplat? Nu are niciun fundament. Pe mine, ca președinte al federației, mă interesează să am cei mai buni sportivi. În momentul de față, nu avem astfel de sportivi, nimeni nu poate spune altceva. Niciunul dintre ei nu a obținut rezultate internaționale notabile. Dacă unul dintre ei ar fi fost de talie mondială, ar fi câștigat detașat și fără nicio problemă. Dar nu a fost cazul. Ambii sunt undeva la nota 5-6.

Vom vedea ce se va întâmpla. Vom fi mai atenți la ceea ce se întâmplă la nivel de arbitraj, iar brigăzile vor fi formate din oameni mai profesioniști. Bineînțeles, vor fi tot aceiași oameni, pentru că nu avem de unde să importăm alții, dar vom fi mai atenți. Vom fi vigilenți din moment în moment, mai ales în timpul meciului, astfel încât în fiecare moment să existe control asupra deciziei.

Făceam acest lucru și înainte, nu este ceva nou. Vom fi, însă, mai consecvenți și mai drastici, dacă putem spune așa, în a sancționa acolo unde este necesar”, a mai spus președintele Federației Române de Box, pentru Sport.ro.

Poziția antrenorului Popescu: „Este un abuz clar, sportul trebuie să fie corect”

Antrenorul Popescu a insistat că decizia Biroului Federal trebuie respectată și a explicat că procesul verbal și publicarea pe site-ul FRB fac această decizie oficială. 

Mai mult, Popescu a afirmat că unul dintre membrii Biroului Federal, care a votat împotriva lui Căliniuc, este acuzat de corupție. Aceste acuzații au fost aduse la cunoștința Agenției Naționale pentru Sport (ANS), cerându-se măsuri pentru asigurarea unui sport curat, conform legii sportului 69/2000, care promovează transparența, integritatea și echitatea în sport.

"Decizia a fost înregistrată într-un proces-verbal, a fost publicată pe site-ul FRB, este oficială, doar că nu vor să îi dea medalia. Este o corupție pe față. Președintele refuză să creeze un precedent, dar acesta este unul bun, nu unul rău. Sportul trebuie să fie corect”, a afirmat Popescu pentru Sport.ro.

Ce susține Popescu despre arbitraj

Un alt aspect al scandalului este legat de arbitraj. Popescu susține că votul împotriva lui Căliniuc a fost influențat de prezența unui oficial acuzat anterior de fosta vicepreședintă a Comisiei de Arbitraj.

„Unul dintre cei care au votat împotriva lui Căliniuc este chiar șeful comisiei de arbitraj, asupra căruia planează acuzațiile de corupție. Am știut dinainte că vor să îl dea câștigător pe celălalt sportiv, fiindcă era de la lotul național. Dar decizia Biroului Federal a fost clară: 9-2 în favoarea lui Căliniuc. Și totuși, refuză să o aplice”, a declarat antrenorul.

Cîtea a recunoscut că sistemul de arbitraj trebuie îmbunătățit, dar a respins ideea unei fraude generalizate.

„Vom fi mai atenți la ceea ce se întâmplă la nivel de arbitraj, brigăzile să fie formate din oameni mai profesioniști. Tot aceiași oameni, că nu avem de unde să importăm, dar vom fi mai vigilenți”, a spus președintele FRB.

Sursele Sport.ro au confirmat afirmațiile cum că în cadrul comisiei se regăsesc persoane aflate în conflict de interese. Mai mult, sursele noastre au sugerat că au fost cazuri în care s-au influențat deciziile în favoarea unor sportivi sau cluburi, în detrimentul unui arbitraj imparțial.

Conform ierarhiei FRB, Adunarea Generală este forul suprem de conducere, urmată de Biroul Federal, care administrează activitatea curentă între Adunările Generale, având atribuții decizionale și organizatorice. Președintele FRB reprezintă federația, dar nu are putere absolută.

00:48
live
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!