Lista lui Tyson Fury. Cu cine ar putea urca în ring britanicul în 2022
Pugilistul britanic Tyson Fury, campionul mondial al greilor în versiunea WBC, îşi doreşte să urce din nou în ring în februarie sau martie anul viitor, iar în prezent i se caută un adversar.
Promotorul englez Ben Shalom a declarat că Fury este gata să lupte din nou la începutul anului 2022. ''Am vorbit cu el şi mi-a spus clar că vrea un meci cel târziu în martie. Nici nu se gândeşte să nu urce în ring. Vom vedea împotriva cui pentru că momentan nu are adversar'', a afirmat Shalom.
În schimb, promotorul lui Fury, Bob Arun, a afirmat că adversari ar putea fi americanul Dillian White (33 meciuri, 28 victorii, 2 înfrângeri), englezul Joe Joyce (36 meciuri, 13 victorii) sau câştigătorul dintr-o eventuală partidă revanşă Anthony Joshua - Oleksandr Usik.
''Important este ca viitoarea partidă să fie în Marea Britanie, nu contează cu cine'', a punctat Arun.
În octombrie, Tyson Fury şi-a păstrat centura de campion mondial la categoria grea, versiunea WBC, învingându-l pe americanul Deontay Wilder prin KO în repriza a 11-a, la capătul unuia dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria boxului, care a avut loc la Las Vegas.
Fury, în vârstă de 33 ani, neînvins în 32 de lupte ca profesionist, l-a trimis atunci de trei ori la podea pe Wilder, ultima oară în runda a 11-a (penultima), când a pecetluit soarta acestei confruntări, după o serie de lovituri puternice aplicate adversarului. Britanicul a fost la rândul său numărat de două ori pe parcursul meciului, dar a reuşit să revină de fiecare dată.
Cei doi pugilişti s-au înfruntat pentru a treia oară. Primul lor meci, desfăşurat în decembrie 2018, s-a încheiat nedecis, în timp ce al doilea duel a fost câştigat fără drept de apel de britanic, în februarie 2020. La gala de la Las Vegas au asistat 15.820 de spectatori, printre care s-au numărat fostele staruri NBA Magic Johnson şi Shaquille O'Neal.
Pe de altă parte, pugilistul britanic Anthony Joshua a solicitat în mod oficial disputarea meciului revanşă cu ucraineanul Oleksandr Usik, cel care l-a deposedat de titlurile de campion mondial la categoria grea, versiunile WBA, IBF, WBO şi IBO.
Anunţul a fost făcut tot luna trecută de promotorul lui Joshua, Eddie Hearn, care a activat în mod oficial clauza prevăzută în contractul primului meci cu Usik, desfăşurat pe 25 septembrie la Londra, pe stadionul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, în faţa a 67.000 de spectatori, şi câştigat la puncte în unanimitate de ucrainean.
Meciul revanşă ar putea avea loc în primăvara anului 2022, într-un loc care urmează să fie stabilit, însă Usik ar dori ca lupta să se desfăşoare la Kiev, în faţa propriilor fani.
Iniţial, Fury, campionul mondial al versiunii WBC, îşi exprimase anterior dorinţa de a-l înfrunta pe Anthony Joshua, înainte ca acesta să piardă centurile cu diamante în faţa lui Usik, iar acum toţi iubitorii boxului aşteaptă un meci de unificare a titlurilor la categoria grea, între ucrainean şi britanic. Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News