Islanda, "Bestia Nera" pentru francezi inaintea meciului de duminica, transmis IN DIRECT de ProTV. L'Equipe: "Au sanse mai mari sa elimine Franta decat aveau sa bata Anglia"
Sferturile UEFA EURO 2016 se vad la ProTV: Joi, 22:00, Polonia - Portugalia | Vineri, 22:00, Tara Galilor - Belgia | Sambata, 22:00, Germania - Italia | Duminica, 22:00 Franta - Islanda
Sferturile de finala ale UEFA EURO 2016™ incep astazi, cu Portugalia - Polonia, si se termina duminica seara, cu Franta - Islanda.
Toate cele patru meciuri vor fi transmise IN DIRECT de ProTV, joi, vineri, sambata si duminica, de la 22:00.
Marele soc al sferturilor va fi Italia - Germania, sambata seara, de la 22:00, la ProTV, in timp ce meciul poate cel mai dificil de pronosticat va fi cel dintre Franta si Islanda, programat duminica.
Ajunsi in sferturi dupa un parcurs fabulos, la chiar prima lor participare la un turneu final, islandezii le-au pus gand rau si francezilor, dupa ce au trecut de Anglia cu 2-1 in optimi.
Iar sansele ca Islanda sa treaca de Franta sunt, scrie L'Equipe, chiar mai mari decat cele cu care a fost creditata sa treaca de Anglia.
Jurnalistii francezi explica si motivele pentru aceasta afirmatie, evidentiind faptul ca Franta nu a aratat ca o echipa care sa faca fata cu brio presiunii de mare favorita. In plus, Islanda e pe val si a sufocat Franta cu orice prilej.
Francezii amintesc de eliminarea nationalei lui Platini la EURO 1992. Franta era atunci neinvinsa, dar a cedat in fata unei Danemarce venite de la plaja.
In 2004, Franta a cedat din nou presiunii in fata unei outsidere si a pierdut in sferturi cu Grecia, scor 0-1. La fel ca in 1992, echipa care a eliminat Franta a fost si cea care a castigat trofeul.
Un alt argument istoric e legat de meciul Frantei venit din postura de campioana mondiala in 1999 cu Islanda. Francezii au tremurat pana in minutul 90 la meciul de pe Stade de France cu "pescarii" islandezi pentru calificarea la EURO 2000. Franta a castigat atunci cu 3-2.
"Ca sa fim obiectivi, sansele ca Franta sa fie eliminata de Islanda sunt chiar mai mari decat cele pe care nordicii le aveau sa scoata Anglia", scrie L'Equipe.
In plus, la ultimele doua Europene de tineret, Franta a fost invinsa la baraj de nordici. Suedia si Norvegia au invins tineretul Frantei. De asemenea, juniorii Frantei au cedat anul trecut in fata juniorilor islandezi, scor 2-3, intr-un meci disputat la Kopavogur.
Programul sferturilor. Toate partidele vor fi transmise IN DIRECT de ProTV
Joi, 22:00 Portugalia - Polonia
Vineri, 22:00 Tara Galilor - Belgia
Sambata, 22:00 Italia - Germania
Duminica, 22:00 Franta - Islanda
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News