"Sa-mi ecranizati povestea! Nu-mi vine sa cred, acum cativa ani jucam in liga a treia". Ascensiunea formidabila a unui portughez catre trofeul EURO
Portugalia a avut 23 de eroi aseara, care au contribuit din teren si de pe banca la cea mai importanta victorie din istoria fotbalului lusitan.
Considerati outsideri la inceputul turneului, apoi victime sigure inaintea finalei, portughezii, condusi din teren de Ronaldo si de pe banca de Fernando Santos, au invins Franta la ea acasa, pe Stade de France, cucerind primul lor trofeu EURO.
Portugalia n-a impresionat prin "ploaia de goluri" la acest turneu final, nici prin spectaculozitate, insa printr-o organizare extraordinara si prin sacrificiul urias al fotbalistilor sai.
Unul dintre jucatorii care au dat totul pentru un succes a fost si fundsaul central Jose Fonte, care a fost aproape de netrecut si in finala cu Franta.
La 32 de ani, Fonte a prins ultimul sau tren si s-a incoronat campion al Europei, lucru aproape de neimaginat pentru el in urma cu 3 ani.
Jose Fonte are o poveste destul de rar intalnita. Fundasul central a debutat la nationala la 29 de ani si in 3 ani a devenit campion al continentului.
In urma cu cativa ani, Fonte nici nu indraznea sa viseze la un EURO, insa cariera sa a luat o cu totul altfel de turnura dupa ce a promovat cu Southampton din liga a treia engleza in Premier League.
Jose Fonte a evoluat la juniorii lui Sporting, insa nu a jucat niciodata la prima echipa a echipei care l-a dat si pe Ronaldo. Acesta a trecut ulterior pe la Felgueiras, Vitoria Setubal, Pacos de Ferreira si Estrela Amadora. In 2007, Fonte a luat insa o decizie care avea sa-i schimbe cariera: acesta a lasat campionatul portughez si a acceptat sa mearga in liga a doua engleza.
Timp de trei sezoane, fundasul a evoluat pentru Crystal Palace, echipa cu care nu a avut insa norocul sa promoveze. Desi titular la Palace, Fonte a decis sa accepte in 2010 propunerea lui Southampton, la acea vreme in liga a treia. S'oton a platit 1.5 milioane de euro in schimbul sau, propunandu-i acestuia un obiectiv clar: promovarea.
"Adevarata" cariera a lui Fonte a inceput la 26 de ani. Acesta a devenit in scurt timp liderul din vestiarul lui Southampton si, dupa o incercare nereusita, a bifat cu formatia engleza doua promovari succesive pana in Premier League.
In ultimii 6 ani, Fonte a jucat peste 250 de meciuri pentru Southampton, marcand de 15 ori.
Acesta a fost votat jucatorul anului in 2011, iar in 2014 a primit banderola de capitan al echipei cu care mai are contract pana in 2017.
La nationala Portugaliei, Fonte a debutat in 2014 si a jucat pana acum de 16 ori.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News