GALERIE FOTO Cristi Bălgrădean, resemnat după eșecul cu Pyunik: „Depindeam de banii din Champions League!” Cum justifică golurile armenilor

Cristi Bălgrădean, resemnat după eșecul cu Pyunik: „Depindeam de banii din Champions League!” Cum justifică golurile armenilor Calificari

CFR Cluj a pierdut orice șansă de a evolua în UEFA Champions League. Ardelenii au fost eliminați de Pyunik Erevan încă din primul tur preliminar. 

CFR Cluj a fost eliminată în primul tur preliminar UEFA Champions League. După un 0-0 în Armenia, campioana României pleca cu prima șansă în retur, mai ales că a deschis scorul în minutul 6, prin Boateng (28 ani). 

Însă Pyunik a egalat în minutul 89, iar echipa din Erevan a avut răspuns și pentru golul lui Claudiu Petrila (21 ani), din prelungiri. În minutul 119, Gajic (32 ani) realiza dupla și ducea meciul la loviturile de departajare, unde Camora (35 ani) și Petrila au ratat și au contribuit la eliminarea clujenilor. 

  • Balgradean Resemnat Dupa Esecul Cu Pyunik Zcu Siguranta Depindeam De Banii Din Champions League Cum Justifica

Cristian Bălgrădean (34 ani) este de părere că CFR putea tranșa meciul încă din prima repriză. Totodată, portarul a dezvăluit că nu a putut respinge mai bine mingea de la faza golului doi înscris de Pyunik. 

Bălgrădean: „A venit mingea urât!”

„Cred că în prima repriză dacă era 2-3 la 0 su se supăra nimeni. Am luat gol la singurul șut pe paortă al lor și mai departe ați văzut. Cred că e cea mai neagră seară a mea de când am venit la CFR. 

A venit mingea urât, am respins-o cât am putut. Nu știu dacă puteam să fac mai multe, să o resping peste poartă. Acolo am putut să o resping. La penalty e o loterie, se întâmplă să ratezi. Au ratat jucători mult mai mari decât noi.

Toată lumea se aștepta să mergem mai departe, noi voiam și trebuia să mergem cu orice preț mai departe. Din păcate, ăsta este fotbalul. Am luat două goluri în minutele 89 și 119. 

Nici nu știu cine o să doarmă în seara asta. Mâine o să analizăm ce s-a întâmplat astăzi. Antrenorul decide dacă unii jucători nu mai prind primul 11. Cu siguranță cred că clubul depindea de acești bani din Champions League, dar nu cred că va fi sfârșitul clubului aici”, a declarat Cristian Bălgrădean la finalul meciului.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!