Ansu Fati ar putea pleca de la FC Barcelona! Catalanii i-au fixat prețul. Destinația: Premier League
Ansu Fati (20 de ani) se află la trupa de pe Camp Nou din septembrie 2020.
Xavi Hernandez nu l-a mai utilizat atât de mult pe Ansu Fati în ultimul timp. Tatăl fotbalistului chiar a răbufnit recent cu privire la situația fiului său la FC Barcelona, unde a primit numărul 10, dar mai mult stă pe banca de rezerve.
Ansu Fati ar putea pleca de la FC Barcelona! Catalanii i-au fixat prețul. Destinația: Premier League
Conform Football Insider, citat de publicația GOAL, FC Barcelona i-a setat prețul lui Ansu Fati: catalanii cer peste 90 milioane de euro pentru fotbalistul care, în acest moment, e cotat la 35 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Aceeași sursă a indicat faptul că Manchester City e cea care și l-ar dori pe Ansu Fati la echipă, evidențiind că „cetățenii” vor trebui să scoată bani grei din buzunar, pentru că FC Barcelona nu va negocia prețul.
„Fati nu e fericit în acest moment cu numărul de minute pe care-l primește la Barcelona și clubul e gata să profite. Manchester City va trebui să alunge interesul rivalilor Manchester United și Chelsea pentru a-l semna pe Fati”, au scris jurnaliștii de la GOAL.
Tatăl lui Ansu Fati și-a vărsat frustrarea pe FC Barcelona: „Întrebați-l pe Xavi! Asta mă deranjează”
Winger-ul și-a pierdut locul de titular în lotul lui Xavi Hernandez, iar în ultimele două meciuri (2-1 vs Real Madrid și 1-0 vs Athletic Bilbao) a înregistrat doar nouă minute în echipamentul catalanilor.
Iar tatăl său, Bori Fati, și-a pierdut răbdarea și a vorbit despre situația în care se află fiul său la FC Barcelona, precizând că îl deranjează enorm faptul că antrenorul nu se mai bazează pe jucătorul din Bissau.
„Întrebați-l pe Xavi de ce nu joacă Ansu. Nu știu să răspuns. Xavi vrea să muncească din greu, iar el face asta. Sunt dezamăgit ca tată. Vreau să spun, doar dați-i o oportunitate. Ar trebui să uităm acum cine e Ansu Fati?”, a spus Bori Fati pentru Cope, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News