Atac surprinzator din Portugalia! Cristiano Ronaldo e favorit la Balonul de Aur, presedintele federatiei socheaza: "Atribuirea trofeului e TRUCATA!"
Doua zile teri-bile in direct Sport.ro si Voyo.ro:
►Froch isi pune centurile la bataie, sambata 20:00 ► Bataie dupa blocuri in Bronx, duminica 4:00 ► Bile. Sa facem sport! Finala de la Bucuresti, duminica 19:30
Atribuirea Balonului de Aur este rezultatul unui procedeu "trucat" si discreditat, ceea ce explica slaba participare si extinderea termenului de votare, a apreciat presedintele Federatiei Portugheze de fotbal.
"Procedeul nu ni se pare transparent. Extinderea termenului din cauza unui numar mic de voturi adunate arata ca oamenii au incetat sa creada intr-un procedeu trucat inca din start. Cand oamenii nu mai cred, atunci nu mai participa si nu mai acorda importanta votului", a declarat Fernando Gomes intr-un interviu la televiziunea publica RTP.
Votul pentru desemnarea Balonului de Aur, care trebuia sa se incheie la 15 noiembrie, a fost prelungit pana la 29 noiembrie, iar alegerile deja facute pot fi modificate. Aceasta prelungire a fost cauzata de "putinele raspunsuri primite din partea selectionerilor nationali, capitanilor de echipe si reprezentantilor presei din intreaga lume".
Prelungirea perioadei de vot ar putea fi in beneficiul lui Cristiano Ronaldo, care a marcat patru goluri pentru Portugalia, in barajul pentru Cupa Mondiala cu Suedia. Cele trei goluri marcate marti seara de atacantul echipei Real Madrid i-ar putea aduce voturi suplimentare.
Ceilalti favoriti pentru castigarea trofeului sunt Franck Ribery (Bayern Munchen), Zlatan Ibrahimovici (Paris Saint-Germain) si Lionel Messi (FC Barcelona), cvadruplu detinator al trofeului.
Cei trei finalisti vor fi anuntati la 9 decembrie, iar laureatul va fi desemnat in 13 ianuarie, intr-o ceremonie la Zurich.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News