VIDEO Avea de spus două cuvinte în arabă, dar s-a încurcat: „Am uitat deja!” Ce a strigat Cristiano Ronaldo când a fost prezentat la Al Nassr
Cristiano Ronaldo (37 ani) a fost prezentat oficial de noul său club, Al Nassr.
Superstarul portughez a susținut prima conferință de presă din postura de jucător al lui Al Nassr, acolo unde a vorbit despre decizia de a se transfera în Arabia Saudită, dar și despre obiectivele pe care le are. Cristiano Ronaldo a mers apoi în vestiar, unde a și vorbit cu noi săi colegi, iar apoi a ieșit pe teren.
În uralele a zeci de mii de fani, Cristiano Ronaldo a fost prezentat de Al Nassr, după transferul anunțat pe 30 decembrie. Fotbalistul le-a vorbit fanilor, iar apoi a lansat câteva mingi semnate în tribune.
Cristiano Ronaldo a uitat ce trebuia să spună în arabă
Spre finalul prezentării, Georgina Rodriguez a apărut pe teren, însoțită de patru dintre cei cinci copii ai jucătorului. În final, prezentatoarea l-a invitat pe Cristiano Ronaldo să spună ultimele cuvinte, cuvinte pe care oficialii clubului i-au transmis să le spună.
Zâmbitor, portughezul a luat microfonul și a recunoscut că nu își amintește cuvintele în arabă pe care ar fi trebuit să le zică: „Ultimele cuvinte....Am uitat deja, dar voi spune asta...”. Prezentatoarea s-a întins și i-a spus la ureche cuvintele pe care trebuie să le rostească.
Ulterior, fotbalistul a strigat „Ana Alami” către tot stadionul, care a izbucnit din nou în urale. În traducere, cuvintele rostite de Ronaldo fac referire la denumirea clubului, Al Nassr primind această poreclă după ce a devenit primul club care i-a reprezentat pe arabi și continentul Asia la prima ediție a Campionatului Mondial al cluburilor, în 2000.
Ana Alami ???? pic.twitter.com/bpvq91B1Ig
— AlNassr FC (@AlNassrFC_EN) January 3, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News