O noua drama in fotbal: mijlocasul Cheick Tiote a murit la doar 30 de ani
Mijlocasul ivorian Cheick Tiote, in varsta de doar 30 de ani, care a jucat in Premier League intre anii 2010 si 2016, in tricoul lui Newcastle, a incetat din viata. Acesta s-a prabusit la un antrenament al echipei Beijing Enterprises.
UPDATE | Potrivit presei din Marea Britanie, apropiati ai lui Tiote ar fi declarat ca fotbalistul respecta cu sfintenie postul Ramadanului. Acesta nu manca de la rasaritul soarelui si pana la apus
UPDATE | Potrivit presei engleze, surse din China noteaza ca Tiote a fost transportat de urgenta la spital dupa ce s-a prabusit pe teren, la antrenamentul echipei sale, dar medicii nu au putut decat sa constate decesul
UPDATE | Demba Ba, fost coleg al lui Tiote la Newcastle, a confirmat si el decesul fotbalistului
Potrivit BBC, cauzele mortii fotbalistului nu sunt pentru moment cunoscute. Acesta nu avea antecedente medicale. Cu toate acestea, cazul seamana cu cel al fostului dinamovist Patrick Ekeng.
Lansat in fotbalul mare de Anderlecht, Tiote s-a remarcat la Roda Kerkrade si Twente Enschede, pentru ca in 2010 sa ajunga la Newcastle. In tricoul "Cotofenelor", acesta a jucat timp de 7 sezoane, fiind considerat unul dintre cei mai importanti fotbalisti ai formatiei.
Tiote a jucat de 52 de ori pentru nationala Coastei de Fildes intre 2009 si 2015.
Cheick Tiote evolua in China, la Beijing Enterprises, de la inceputul anului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News