Carlo Ancelotti confirmă interesul Braziliei: „Mă încântă!” Ce a spus despre viitorul său
Carlo Ancelotti (63 ani) este dorit pe banca tehnică a Braziliei după ce Tite și-a dat demisia în urma Campionatului Mondial din Qatar.
Antrenorul italian este văzut drept favorit pentru a prelua banca naționalei „Canarinho”, însă se află în continuare sub contract cu Real Madrid. Cu campionatul dat ca și pierdut în fața Barcelonei, madrilenii încă se luptă pentru două trofee: UEFA Champions League și Cupa Spaniei, acolo unde au pierdut în meciul tur cu 1-0 în fața Barcei.
Ancelotti a susținut conferința de presă permergătoare meciului cu Valladolid, iar acolo a fost întrebat despre interesul brazilienilor, confirmând că a fost căutat de oficialii Federației.
Carlo Ancelotti: „Nimeni nu știe viitorul!”
Tehnicianul a vorbit și despre numele care au fost asociate ca fiind favorite să îl înlocuiască pe banca madrilenilor, Jose Mourinho fiind unul dintre ele, dar și Mauricio Pochettino.
„Nu mă surprind zvonurile și nu mă preocupă. Singurul lucru la care mă gândesc este să îmi fac treaba la acest club cât timp sunt aici. Mai mult, voi continua cât timp Madridul îmi va permite. Suntem foarte bine, simt afecțiunea de la club.
Nimeni nu cunoaște viitorul. Mă încântă apelul din Brazilia, desigur că generează multe iluzii. Trebuie însă să respectăm contractele și eu vreau să îl îndeplinesc pe al meu.
(n.r. După aventura la Madrid ați spus că vă retrageți. Mențineți ideea?) Nu”, a răspuns Ancelotti conform Marca.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News