Cât încasează Adi Mutu, de fapt, la Neftchi Baku: „Se duce la 4x4 salariu”
Adrian Mutu (44 de ani) a semnat cu Neftchi Baku, după 16 luni petrecute la Rapid București.
"Briliantul" a semnat cu Neftchi Baku un contract pe o perioadă de două sezoane, cu posibilitate de prelungire pe încă unul, iar azerii au subliniat că tehnicianul român va beneficia de un buget uriaș și va trebui să răspundă conducerii cu realizarea unor obiective pe măsură.
"Și-a asumat responsabilitatea de a face echipa campioană și a promis, totodată, că se va califica în grupele Champions League. Bineînțeles că nu cu mâinile goale! Antrenorul român a cerut mărirea bugetului, care va crește de 1,5 ori", a explicat Sport Info.
Cât încasează Adi Mutu, de fapt, la Neftchi Baku: „Se duce la 4x4 salariu”
Robert Niță, fost jucător la Rapid București, a vorbit despre Adrian Mutu și a remarcat faptul că fostul antrenor din Giulești are un salariu de peste 500.000 de euro.
„Se duce la 4x 4 salariu, are peste 500.000 salariu, are net 50.000 pe lună, plus bonusuri, poate să ajungă la 1.2 milion și buget de transferuri. Au plătit 200.000 pe băiatul ăsta de la Sepsi, ei în transferurile în ultimii 5 ani au adus 500.000. Medie de 100.000 pe lună, obiectiv titlul”, a spus Robert Niță, potrivit Fanatik.
De când a preluat-o pe Neftchi Baku, Adrian Mutu a transferat doi jucători din Superliga României. Azerii i-au și prezentat oficial: Mark Tamas de la Sepsi OSK, liber de contract, și Yuri Matias de la CFR Cluj, pentru 400.000 de euro.
Ce își dorește Adrian Mutu să realizeze la Neftchi Baku
Adrian Mutu a oferit un interviu amplu pentru o publicație din Azeribadjan, ocazie cu care a vorbit despre obiectivele și provocările pe care le are la Neftchi Baku, dar și despre transferurile pe care intenționează să le mai facă.
"La orice echipă ajungi sunt anumite aspecte care nu te mulțumesc. Antrenorul principal are misiunea să le descopere și să le elimine. În primul rând, vreau să implementez filosofia mea de joc. Toți ar trebui să vadă ce echipă bună suntem. Pentru asta, trebuie să muncim foarte mult.
Îmi place fotbalul ofensiv. Faptul că am fost atacant joacă un rol important în filosofia mea. Asta nu înseamnă că trebuie să închidem ochii și doar să atacăm. Nu trebuie să uităm să fim pragmatici și inteligenți.
Mai este nevoie de 3-4 jucători pe care îi vom alege cu o atenție deosebită. Se pot face greșeli la transferuri, dar trebuie să ne asigurăm că vom lua cele mai bune decizii.
Luptăm și pentru cupă, și pentru campionat. Știu ce presiune ne așteaptă. Dar obiectivul rămâne același", a declarat tehnicianul român pentru Sport Info.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News