Cesc Fabregas a rămas liber de contract! Ce urmează pentru campionul mondial din 2010

Cesc Fabregas a rămas liber de contract! Ce urmează pentru campionul mondial din 2010 Campionate externe

Cesc Fabregas (35 de ani) s-a despărțit de AS Monaco, iar mijlocașul spaniol își caută acum o nouă echipă.

Fotbalistul spaniol Cesc Fabregas, care anunţase că se va despărţi de echipa AS Monaco la finalul acestui sezon, marcat de o lungă serie de accidentări, a anunţat oficial, sâmbătă, că va părăsi gruparea franceză gruparea franceză după trei sezoane şi jumătate, informează cotidianul L'Equipe.

Cesc Fabregas a rămas liber de contract

Jucătorul spaniol anunţase că nu-şi va mai prelungi cariera la clubul din Principat, iar clubul a anunţat într-un comunicat plecarea campionului mondial cu echipa Spaniei din 2010.

Fabregas, în vârstă de 35 de ani, care a sosit la Monaco în 2019, a disputat 67 de meciuri sub culorile clubului monegasc şi a înscris patru goluri.

Fostul internaţional spaniol a afirmat, însă, că nu doreşte să agaţe ghetele în cui deocamdată. "Vreau să continui să joc. Sunt recunoscător pentru cariera pe care am avut-o, dar nu am impresia că s-a terminat. Vreau doar să profit de fotbalul meu şi să continui să fiu competitiv la un anumit nivel", a adăugat jucătorul iberic, care a disputat aproape 900 de meciuri în fotbalul de elită, în 19 ani de carieră, în care a cucerit "practic totul".

Cesc Fabregas s-a format la academia clubului FC Barcelona, însă şi-a făcut debutul ca profesionist în Anglia, la Arsenal Londra, echipă pentru care a evoluat din 2003 şi până în 2011, când a revenit la gruparea catalană. Între 2014 şi 2019, mijlocaşul a jucat din nou în Premier League, la Chelsea Londra, înainte de a semna cu AS Monaco.

Fabregas a îmbrăcat de 110 ori tricoul selecţionatei Spaniei, alături de care a cucerit titlul mondial în 2010, precum şi două titluri de campion european, în 2008 şi 2012.

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!