Cine pierde banii din transferul lui Sala! FIFA a dat ultimatum unei echipe, mama jucatorului a vorbit si ea: "Ei trebuie sa plateasca, asa mi se pare logic"
Cardiff City trebuie sa platească contravaloarea transferului atacantului argentinian Emiliano Sala de la echipa franceza FC Nantes, a afirmat mama jucatorului intr-un interviu acordat cotidianului L'Equipe.
Sala a fost achizitionat in aceasta iarna de Cardiff City de la gruparea din Hexagon, pentru suma de 17 milioane euro, insa nu a apucat sa joace niciun minut pentru clubul din Premier League, pierzandu-si viata in urma unui accident aviatic produs in luna ianuarie.
"Ar fi fost diferit daca nu ar fi semnat cu adevarat. Insa atunci cand ai un acord cu cineva... El a semnat in fata presei, in fata intregii lumi. Deci, ei trebuie sa plateasca. Ei vor continua, desigur, ancheta lor asupra accidentului, pentru a afla cum s-a putut intampla asa ceva. Mi se pare logic. Insa trebuie sa-si onoreze cuvantul. Semnatura nu poate fi stearsa", a declarat mama lui Sala.
Nantes a sesizat FIFA, Cardiff a primit ultimatum
Francezii au reclamat clubul englez pentru neplata sumei de transfer a fotbalistului argentinian, decedat pe 21 ianuarie intr-un accident aviatic.
"FIFA a confirmat ca a inregistrat cererea FC Nantes si a dat termen clubului Cardiff City pana la 3 aprilie", au declarat avocatii echipei franceze pentru L'Equipe.
Cei de la Cardiff City au refuzat sa achite prima transa de 6 milioane de euro din transferul lui Sala. Suma totala de transfer este de 18 milioane de euro.
Emiliano Sala si-a pierdut viata intr-un accident aviatic in timp ce facea deplasarea la Cardiff. Alaturi de el, in avion, se afla pilotul David Ibbotson. Epava aeronavei a fost gasita, la fel si trupul fotbalistului. Pilotul nu a fost inca identificat.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News