Cristiano Ronaldo iese la atac: ”Balonul de Aur și FIFA 'The Best' își pierd din credibilitate”
Cristiano Ronaldo (38 de ani) a oferit un interviu pentru presa din țara sa natală, Portugalia.
Printre altele, starul portughez care evoluează în prezent pentru Al-Nassr, în Arabia Saudită, a vorbit și despre premiile individuale acordate de France Football și FIFA, mai exact Balonul de Aur și trofeul ”The Best”, câștigate în acest an de rivalul său, Leo Messi.
Argentinianul a fost votat pentru cele mai râvnite trofee individuale din fotbal după ce a câștigat Cupa Mondială din Qatar în anul 2022. Sud-americanul nu a avut un sezon la fel de strălucit și cu echipele de club, mai exact PSG și Inter Miami.
Cristiano Ronaldo: ”Își pierd credibilitatea”
Chiar dacă Erling Haaland a câștigat toate trofeele puse în joc cu Manchester City, reușind să fie și golgheterul echipei, trofeul a mers la Leo Messi. Cristiano Ronaldo spune că trofeele individuale ar trebui acordate în urma performanțelor de pe întregul sezon.
”Balonul de Aur și premiile The Best își pierd credibilitatea. Nu e de spus că Messi nu a meritat, sau Haaland, sau chiar Mbappe, dar cifrele există și nu sunt înșelătoarele. Trebuie să iei în considerare întregul sezon. Numerele sunt fapte”, a spus Cristiano Ronaldo, într-un interviu acordat pentru Record.pt.
Cristiano Ronaldo a câștigat, de-a lungul carierei sale, cinci trofee ”Balonul de Aur”, fiind al doilea cel mai titrat jucător după Leo Messi (opt trofee). Portughezul a câștigat și de două ori premiul FIFA 'The Best', fiind, de asemenea, al doilea cel mai titrat după Leo Messi (trei trofee).
Cifre impresionante pentru Lionel Messi
La sfârșitul lunii octombrie, Lionel Messi a câştigat trofeul Balonul de Aur pentru a opta oară în carieră, stabilind un nou record la nivel internațional.
Campionul mondial cu Argentina în decembrie anul trecut a devinit primul câştigător al trofeului creat în 1956 care nu joacă în Europa.
Argentinianul a mai cucerit Balonul de Aur în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019 şi 2021. Campionul mondial are în palmares şi şase Ghete de Aur (2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019), cinci titluri de golgheter al Ligii Campionilor (2009, 2010, 2011, 2012, 2015) şi opt de golgheter al ligii spaniole (2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021).
Starul lui Inter Miami a câştigat în carieră patru trofee ale Ligii Campionilor (2006, 2009, 2011, 2015), zece titluri de campion al Spaniei (2005, 2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2015, 2016, 2018, 2019), şapte Cupe ale Spaniei (2009, 2012, 2015, 2016, 2017, 2018, 2021), două campionate în Franța (2022, 2023), trei Cupe Mondiale ale Cluburilor (2009, 2011, 2015), trei Supercupe ale Europei (2009, 2011, 2015), şapte Supercupe ale Spaniei (2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2016, 2018), Cupa Mondială U20 din 2005, Jocurile Olimpice din 2008, Copa America în 2021, jucând alte trei finale (2007, 2015, 2016), precum şi o finală de Cupă Mondială (2014).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News