Cristiano Ronaldo, refuzat de un club din Champions League! CEO-ul confirmă: „Ne-a fost propus chiar și nouă!”
Cristiano Ronaldo (37 ani) s-a despărțit de Manchester United în această toamnă, după interviul exploziv pe care l-a acordat.
Superstarul portughez a oferit un interviu înainte de startul Campionatului Mondial în care vorbea despre conducerea lui Manchester United, având cuvinte dure la adresa lor, dar și la adresa antrenorului, Erik ten Hag. Interviul acordat lui Piers Morgan i-a făcut pe oficialii clubului să ia măsuri, astfel că s-a ajuns la comun acord pentru rezilierea înțelegerii.
Despre Cristiano Ronaldo s-a scris că ar fi dorit cu mare interes de Al-Nassr, care e gata să îl transforme în cel mai bine plătit fotbalist de pe planetă, însă obiectivul atacantului este să găsească o echipă care evoluează în Champions League. Astfel, agenții jucătorului se ocupă de acest lucru, numele său fiind asociat cu cluburi importante din Europa.
Cristiano Ronaldo, oferit unui club din Bundesliga
Deși s-a scris că ar fi fost opus lui Bayern Munchen, campioana Germaniei nu este singura care a primit propunerea de a-l transfera pe Cristiano Ronaldo. Axel Hellman, CEO-ul lui Eintracht Frankfurt, câștigătoarea Europa League a sezonului trecut, a dezvăluit că portughezul a fost propus clubului din Bundesliga.
„Ne-a fost oferit chiar și nouă. Am o senzație că a fost oferit fiecărui club din Champions League”, a declarat Hellman pentru DAZN.
Cristiano Ronaldo was linked with Eintracht Frankfurt a few months ago. #SGE CEO Axel Hellmann says Dazn: „He was even offered to us.“ And Philip Holzer, chairman of @Eintracht supervisory board, adds: „I have the feeling he was offered to every Champions League club.“ ⚫️⚪️
— Patrick Berger (@berger_pj) December 21, 2022
Cristiano Ronaldo, în același campionat cu Lionel Messi și Kylian Mbappe?
Marca informează că Olympique Marseille ar lua în considerare varianta transferului său. Echipa din Franța a avut tratative și în trecut pentru a-l transfera pe Cristiano Ronaldo, dar negocierile nu s-au concretizat, potrivit lui Basile Boli (55 ani), fostul fotbalist care a câștigat trofeul UEFA Champions League cu OM, în sezonul 1992-1993.
„Este un jucător talentat, chiar dacă este cam bătrân, cred că în campionatul Franței mai are ceva de oferit. Am văzut că la Messi nu a funcționat în primul an și apoi în al doilea an a dovedit că este numărul unu”, a declarat Basile Boli pentru NW Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News