GALERIE FOTO De când își dorește Lukaku să revină la Inter? Apelul telefonic dezvăluit de presa internațională
Chelsea și Inter Milan plănuiesc mutarea lui Lukaku (29 ani), care a creat o isterie generală în rândul transferurilor.
Romelu Lukaku a făcut senzație la Inter și a fost transferat la Chelsea pentru suma record de 113 milioane de euro. În nici măcar un an, valoarea atacantului a scăzut de la 100 milioane de euro, la 70 milioane, conform Transfermarkt, din pricina prestațiilor dezavantajoase, iar belgianul plănuiește o revenire în Serie A.
Ce i-a spus Lukaku lui Simone Inzaghi
Inzaghi a fost sunat de ziua sa, pe 5 aprilie, de Romelu Lukau, iar de atunci au început tratativele pentru revenirea belgianului la Inter. „Mister, ce pot să fac să revin?”, l-a întrebat Lukaku la telefon pe tehnicianul de pe San Siro, conform Tuttomercatoweb.
Înapoi la Inter
Belgianul a oferit o declarație "marcă înregistrată" pentru Sky în Decembrie, când și-a expus dorința de a se reîntoarce la Nerazzurri. „Sper din tot sufletul că mă voi întoarce la Inter, nu să-mi termin cariera acolo, ci la un nivel mare să câștig mai multe”, au fost cuvintele rostite de Lukaku.
Giuseppe Marotta (65), CEO-ul grupării de pe San Siro, a punctat faptul că Romelu rămâne un punct de interes pentru Nerazzurri, dar nu se grăbesc cu un transfer. Astfel, Lukaku ar putea fi împrumutat la Milano.
- Belgianul a evoluat pentru Anderlecht, Chelsea, Everton, Manchester United și Inter
- Lukaku a înscris 245 de goluri în 500 de apariții la cluburi
- La națională, atacantul are 93 de selecții și 66 de goluri marcate pentru reprezentativa Belgiei
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News