Al-Taawon, echipa de pe locul șapte din campionatul Arabiei Saudite, a reușit să-l convingă pe fostul selecționer al României cu un contract fabulos, valabil pe doi ani, cu un salariu anual de 1,8 milioane de euro, scrie Fanatik.ro.
Edi Iordănescu semnează cu Al-Taawon
Cele două părți s-au înțeles deja, iar Edi Iordănescu și-a dat acordul să preia imediat echipa condusă, în acest moment, de un interimar.
Cel mai probabil, Iordănescu Jr. nu va avea obiective legate de acest sezon, având în vedere că mai sunt șapte etape, iar Al-Taawon are asigurat locul în prima ligă.
Pentru a-l convinge pe Edi Iordănescu, saudiții au fost de acord să-i plătească acestuia salariul în avans pentru următoarele șase luni, adică 900.000 de euro, mai scrie sursa citată.
În cariera sa de antrenor, Edi Iordănescu a pregătit echipe precum Fortuna Brazi, FCM Târgu Mureș, Pandurii, CSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș și FCSB.
- În perioada ianuarie 2022 – iulie 2024, Edi Iordănescu a fost selecționerul României.