"Este cel mai slab dintre cei slabi! E cea mai proasta varianta posibila!" Jose Mourinho, facut praf de un fost fotbalist italian! "Vrea doar bani"
Dupa anuntul ca portughezul o va pregati pe AS Roma din urmatorul sezon, un fost mare atacant italian l-a criticat dur pe Mourinho.
Paolo Di Canio, care a castigat in trecut titlul in Italia cu Lazio, l-a facut praf pe fostul antrenor al lui Tottenham. Italianul poreclit 'Ducele' a spus ca vremea in care tactica lui Mourinho dadea roade a trecut, acuzandu-l pe tehnician ca isi doreste doar sa castige bani.
"Inteleg ca aveati nevoie de un nume mare in acest moment, dar e ca si cum transferi un fotbalist expirat. Mourinho vrea doar bani, a fost demis pentru a treia oara in ultimii patru ani, dat afara de peste tot din cauza caracterului sau.
Tottenham l-a dat afara dupa rezultatele slabe si incapacitatea de a duce echipa la un alt nivel, cu o gramada de bani cheltuiti. Avand in vedere unde se afla AS Roma acum, e bun, puteti sa va asteptati la orice, dar este cel mai slab dintre cei slabi.
Nici macar nu joaca fotbal, practica anti-fotbalul. Poate va veti amuza la cateva conferinte de presa, dar pentru a reconstrui o echipa, este cea mai proasta varianta posibila. Si spun asta pentru ca a fost favoritul meu pana in urma cu sapte ani, imi placea chiar mai mult decat Pep Guardiola", a scris Paolo Di Canio intr-un mesaj trimis unui prieten, suporter al celor de la AS Roma, potrivit Football Italia.
Jose Mourinho are in palmares 25 de trofee, printre care doua Champions League, un trofeu Europa League si o Cupa UEFA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News