VIDEO Georgina Rodriguez a dezvăluit când se va retrage Cristiano Ronaldo: ”E gata!”
Ajuns la 39 de ani, Cristiano Ronaldo joacă la Al-Nassr, în Arabia Saudită, unde are cifre excepționale.
După ce a evoluat ultima oară în Europa pentru Manchester United, Cristiano Ronaldo a rămas liber de contract, după ce a intrat în conflict cu antrenorul Erik ten Hag.
Arabii l-au ademenit cu un salariu fabulos, în valoare de peste 200 de milioane de euro pe an, astfel că Ronaldo a semnat anul trecut un contract valabil pe două sezoane cu Al-Nassr.
Georgina Rodriguez a dezvăluit când se va retrage Cristiano Ronaldo
Georgina Rodriguez, partenera lui Cristiano Ronaldo, a spus când ar urma să se retragă starul portughez. Videoclipul cu soția starului portughez, prezentă la Săptămâna de Modă de la Paris, s-a viralizat rapid pe internet.
”Cristiano, într-un an, e gata. Poate doi, nu știu sigur”, a spus Georgina.
Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în Arabia Saudită, chiar și la 39 de ani. A strâns 29 de partide pentru cei de la Al-Nassr, în toate competițiile, reușind să înscrie de 28 de ori și să ofere 11 pase decisive.
????️ Georgina Rodriguez at Paris Fashion Week yesterday appears to confirm the end of Cristiano Ronaldo’s career is coming:
“Cristiano one more year, then it’s over. Maybe two, I don't know.” ????????????
(???? @ArobaseGiovanny) pic.twitter.com/kZUgjt9pKx
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) March 2, 2024
Cristiano Ronaldo a încasat deja 239 de milioane de euro de la saudiți
Cristiano primește la Al Nasr un salariu de circa 206 milioane de euro pe sezon, potrivit Marca, citată de Sport Bible. Mai exact, circa 4 milioane de euro pe săptămână, o remunerație istorică.
Potrivit presei din Anglia, portughezul a „împlinit” deja 60 de săptămâni în Arabia Saudită. Ceea ce înseamnă că, de când a ajuns la Riyadh, Cristiano Ronaldo a încasat aproape 239 de milioane de euro!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News