"Gerrard, iti multumesc!" Suarez a povestit cum era sa faca o mare eroare in 2013! Cu cine trebuia sa semneze:
Luis Suarez a dezvaluit un moment extrem de important al carierei. In vara lui 2013, a fost la un pas sa plece de pe Anfield. Gerrard l-a convins sa ramana inca un sezon la Liverpool.
Luis Suarez a povestit in cartea autobiografica, "Crossing the line", un episod care i-a influentat cariera.
In vara lui 2013, Arsenal a pus pe masa 45 de milioane de euro pentru atacantul uruguayan, iar Suarez era tentat sa accepte. Dar sfatul lui Gerrard l-a facut sa se gandeasca mai bine.
"As fi facut o mare eroare daca nu l-as fi ascultat pe Steven Gerrard. Mi-a spus ca daca mai raman la Liverpool un sezon, si daca joc bine, la anul vin cluburi ca Bayern Munchen, Real Madrid sau Barcelona dupa mine. Mi-a zis ca am calitatile necesare pentru a juca la una dintre aceste trei echipe."
Suarez l-a ascultat pe Gerrard si a facut un sezon formidabil in tricoul lui Liverpool. A marcat 31 de goluri si a castigat trofeul de golgheter in Premier League.
Vara trecuta, Suarez a fost cumparat de Barcelona pentru 85 de milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News